Realitatea este un adevăr insuficient infirmat

După DEX, iată prima definiție a adevărului: „Concordanța între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă”. Înseamnă că avem un adevăr cât cunoștințele noastre sunt precare și un alt adevăr după ce nivelul nostru de cunoaștere crește? Poate fi socotit minciună adevărul susținut de un ignorant în fața unui om mai învățat în domeniu precum, respectiv, poate fi socotit de asemenea minciună în percepția ignorantului, un adevăr susținut de cunoscător? (De obicei, percepția diferită este catalogată drept „prostie” și nu drept „minciună”. Dar au fost și destule cazuri când, pentru o „minciună” asemenea celei susținute de Giordano Bruno, cel care a propagat-o a fost ars pe rug.) Dacă suntem de acord cu definiția adevărului din DEX, trebuie să acceptăm că este adevărat ceea ce știe ignorantul, chiar dacă vine în contradicție cu adevărul omului mai cunoscător. Concluzia logică: neexistând un adevăr absolut, un adevăr perceput identic de toți subiecții, orice răspuns emis drept adevăr poate fi socotit minciună. „Depinde de unde privești”.

 Notă: Cele mai multe nume de persoane și de locuri pot fi găsite în documente, cărți ori chiar pe popularul Google, ceea ce ar trebui să constituie un argument solid pentru veridicitatea celor afirmate în textele acestui mic volum. Totuși, în aceleași texte, unele întâmplări relatate sunt prezentate alternativ, câteodată chiar în contradictoriu sau pur și simplu negându-le cu totul. Adevărul și minciuna se suprapun. Cel mai simplu este să spui că adevărul depinde de unde privești. Doar că nu este doar atât! Încă din antichitate, Heraclit și Parmenide deosebesc adevărul preluat din percepția simțurilor noastre de adevărul rezultat din gândire. Simțurile noastre sunt adesea înșelătoare, așa că doar gândirea singură ne poate duce la adevăr. Numai că, gândirea mea depinzând de numeroși factori, nu este întotdeauna identică și cu gândirea ta.

Așa că, nu uitați: dacă nu există un unic adevăr sigur, atunci nu există nicio minciună sigură!

„Cu mult timp în urmă, lumea ascunsă era mult mai aproape de noi decât este astăzi. (…) Toți știau. Toți credeau. Și așa era peste tot în lume. Pădurile, junglele, munții, deșerturile, lacurile și oceanele erau pline de creaturi fabuloase care trăiau într-o lume diferită de cea a oamenilor. Uneori, aceste creaturi străpungeau barierele realității noastre și ni se arătau.^[2]” Asemenea peștilor veniți la marginile din sticlă ale acvariului pentru a vedea ce este „afară”, și oamenii au încercat să străpungă orizontul. Misionarii, exploratorii, aventurierii ori simplii excursioniști au dat de imagini pe care le-au perceput nedumeriți. Călătorii reveniți acasă au povestit ce au văzut, iar ascultătorii relatărilor le-au catalogat fie uimitoare (deci, „adevărate”), fie născociri (deci, „minciuni”). Și se refereau  la aceleași lucruri. Pe de altă parte, peste 70% de pe suprafața Terrei este acoperită de apă, iar în adâncurile oceanelor se află misterul plin de ființe încă niciodată văzute de om. Din când în când, viețuitoare ciudate ies la suprafață și sunt reperate cu uimire și cu groază. Cât este adevăr și cât este minciună din cele relatate?

Orice ființă, chiar și oamenii, atunci când se află în situații speciale, adică altele decât cele cu care sunt obișnuiți, dau naștere la comentarii. Uneori, comentariile sunt socotite adevărate, alteori nu, câteodată sunt socotite drept minciuni. Cum nu dispunem de un cântar care să poată stabili cu certitudine minciuna și adevărul, trăim într-o lume de minciună-adevăr.

În mai multe surse, zagamul (sau zaganul) ni se povestește că este un Mare Rege și Președinte al Jinnestanului^[3] și comandă peste treizeci și trei de legiuni de demoni. Conform Pseudomonarchia Daemonum a olandezului Johann Weyer (sec. al XVI-lea), zagamul poate să transforme vinul în apă, apa și sângele în vin („sângele în ulei, uleiul în sânge și un prost într-un om înțelept”). O altă putere a zagamului este aceea de a transforma metalele în monede făcute din acel metal (de exemplu, aurul, într-o monedă de aur, cuprul, într-o monedă de cupru etc.). Și eu, deși nu l-am văzut nici de aproape, nici de departe, îl citez cu încredere de mai multe ori în cartea mea, Acvariul^[4], unde spițerul/spițerii dezvoltă în mare taină cercetări alchimice în căutarea puterilor ascunse ale misterioasei creaturi.

Zagamul n-a fost văzut de niciun singur autor cu propriii ochi, ci aflat doar din relatările unor „călători de toată cinstea”. Atât de cinstiți, încât unii dintre ei pretind că „știu totul despre taurul cu aripi de grifon doar din discuțiile avute cu oameni curajoși care au ajuns până în Jinnestan, unde zagamii pot fi întâlniți la tot pasul”.  

 

„Zagamul n-a fost văzut de niciun singur om cu propriii ochi, ci aflat doar din relatările unor «călători de toată cinstea»”. Însă Dan Le Wang, autorul a numeroase reportaje din diferite colțuri ale lumii și difuzate în prestigioasa revistă MAPAMOND, pretinde că a întâlnit pe cineva care s-ar fi aflat față în față cu un zagam. Dan Le Wang, pe adevăratul său nume Gao Wang și semnând de multe ori doar DLW sau numai GW, a făcut parte din apreciații scriitori interbelici călători de mare succes, asemenea lui Egon Erwin Kish cu al său Reporterul frenetic (“Der rasende Reporter”), dar și autori cunoscuți, care ne-au lăsat descrieri ale unor lumi îndepărtate, ca Bengt Danielsson, participant la Expediția Kon-Tiki, despre Australia sau Mircea Eliade și Hans Heinz Ewers, despre India. Și, desigur, lista e foarte întinsă. Scrierile despre locurile mitice îndepărtate au făcut rating apreciabil, mai ales înainte de a apărea televizorul cu emisiuni documentare geografic-istorice. Spiritul vrea să știe cât mai multe despre ce se ascunde dincolo de percepțiile simțurilor. Deja copilul mic, lăsat să exploreze locul, va merge de-a bușilea ori în picioare până va obosi ori până unde i se va face frică. Cărțile care descriu teritorii și civilizații străine stârnesc interesul și astăzi, mai ales de când distanțele sunt mai ușor de parcurs și ceea ce era disponibil doar din relatări a devenit posibil de trăit fizic. Ghidurile și albumele turistice, alături de canalele de televiziune, oferă sugestii de excursii palpitante reale ori doar „cu degetul pe hartă”.

Dan Le Wang (Go Wang, DLW sau GW), născut la Tampa, din părinți chinezi stabiliți de două generații în Statele Unite ale Americii, și-a câștigat, inițial, renumele, prin transmisiuni din focarele de război din Africa și din Asia. Cunoscător a mai multor limbi, a preferat să se deplaseze și să lucreze de unul singur materialele pentru câteva publicații, până ce a semnat un contract de exclusivitate pentru Revista MAPAMOND, contract ce s-a dovedit profitabil pentru ambele părți. Dan Le Wang (Go Wang, DLW sau GW) era citit de milioane de oameni, iar dispariția sa în anul 2005 nu este considerată definitivă nici astăzi, când scriu, după treizeci de ani, aceste rânduri, publicul așteptându-l să reapară cu un nou reportaj de senzație din jungla amazoniană, de unde, de altfel, a adus în 1992 un film despre un trib necunoscut cu o stranie civilizație cu totul surprinzătoare.

După acel documentar mult premiat, a urmat materialul despre zagam. A fost, poate, reportajul său cel mai apreciat: de data aceea, DLW n-a relatat doar impresii de călătorie, ci a pătruns și într-un teritoriu despre care a auzit oricine, fără însă a apuca a-l cunoaște.

Pe scurt: Go Wang a străbătut Munții Hinggan, venind din Manciuria, de unde a transmis și altădată informații interesante pentru publicul larg din America și Europa și a pătruns în imensitatea deșertului Gobi (sau Șamo, cum mai este numit). Lipsit de dune, terenul pare nesfârșit, mai ales că nu oferă repere după care să te poți orienta. Doar întindere de nisip, nisip, nisip. „Un labirint fără pereți despărțitori”, cum a subliniat veșnicul călător. Și totuși, GW a știut să țină linia spre locul misterios, despre care a aflat de la un mongol care i-a fost călăuză într-o expediție anterioară. Atunci a traversat câțiva kilometri din Șamo pentru a scurta itinerarul plănuit. Dar n-au străbătut decât marginea deșertului și ghidul l-a prevenit să nu se bazeze pe el, dacă vrea să se aventureze în căutarea Jinnestanului. Pustiul a înghițit toți temerarii – „inconștienții”, cum i-a numit mongolul – fiind cunoscut un singur bărbat care a pretins că a fost în Țara Jinnilor, că a ajuns chiar și în capitala Schadou Kiam, dar ceea ce a povestit de acolo a fost atât de puțin credibil încât toți cei ce l-au ascultat l-au socotit fie cu mințile rătăcite, fie doar mincinos. Pe omul acela l-a chemat Lan Ye și a murit la vreo doi ani după ce a cutreierat ținuturile spre a-și depăna poveștile – „aiurelile” – pentru un blid de mâncare. Jinnestanul, pretindea el, este populat de ființe ciudate care-și pot schimba complet înfățișarea, arătându-se când ca tauri cu aripi de grifon, când ca oameni asemenea tuturor oamenilor. Luând înfățișarea de taur înaripat, își zic „zagan” sau „zagam” și sunt în stare să producă o mulțime de minuni. Una dintre acele minuni ar fi „transformarea nisipului în aur sau în argint, precum și apa în vin”. Întrebat cum de s-a întors singur din acel loc, omul a spus că tovarășii săi au fost atât de cuceriți de faptul că au văzut cum se poate transmuta nisipul în metalele cele mai prețioase, încât au furat – fiecare! – câte un sac plin cu aur și au vrut să fugă cu el. Dar zagamii, luând chip de oameni, i-au ajuns din urmă și au transformat la loc prețioasele încărcături în nisipul deșertului. Atunci străinii s-au enervat și au încercat să oblige cu forța bărbații care i-au ajuns din urmă să transforme din nou sacii cu nisip în saci cu aur. Însă bărbații care i-au ajuns din urmă s-au prefăcut pe loc în cei mai cumpliți tauri cu aripi de grifon și i-au îngropat în nisipul nesfârșit al deșertului. Povestitorul pretindea că a fost singurul care a scăpat. De ce? Fiindcă el n-a vrut să ia cu el nici aur, nici argint și nici bijuterii din capitala Schadou Kiam, numită și Orașul Giuvaierelor Marelui Rege. „Dacă m-au căutat și au văzut că n-am furat nimic, taurii înaripați au luat iar chip de oameni și m-au lăsat să plec. Ba, au vrut să-mi dăruiască și niște lănțișoare și inele de aur, dar mie mi-a fost frică să le primesc: cine n-are nimic de preț asupra sa, n-are de ce să se teamă de tâlhari. Plus că, eram convins că mă lasă să plec, fiind încredințați că n-o să găsesc niciodată drumul de întoarcere.” Da, nimeni n-a mai pretins că a fost în țara zagamilor și că a revenit de acolo.

Până la atât de faimosul reporter Go Wang. Celebritatea naște și prin ea însăși credibilitate, așa că G.W., chiar și când descria locuri și ființe ciudate, era ascultat de parcă povestea din imaginație, de parcă zicea minciuni. Mai ales că nimeni nu poate spune dacă reporterul a fost cu adevărat până în capitala Schadou Kiam, la fel cum nimeni nu poate spune că n-a ajuns până acolo. Cartea sa „Jinnestan sau un vis devenit realitate”, tradusă în numeroase limbi, s-a vândut în 1.875.000 de exemplare și este solicitată și astăzi. (Doar producția pentru televiziune nu s-a bucurat de succes, probabil pentru că cele arătate acolo nu au în spate un realizator suficient de renumit care să constituie o garanție pentru veridicitatea făpturilor neobișnuite prezentate pe micul ecran.) În carte, o atenție specială a atras descrierea amănunțită a modului cum zagamii transformă nisipul în aur. Ni se prezintă chiar și în facsimil „rețete pentru crisopeea^[5] și pentru argiropeea^[6]”, dar scrisul este ilizibil, întrucât folosește grafeme pe care niciun savant nu le-a putut (încă?) descifra. Din spusele celui revenit din Jinnestan reiese că băștinașii de acolo nici nu erau foarte interesați de transmutarea elementelor, ei folosind această tehnică doar în scop religios, în timpul unor anumite ritualuri. Lan Ye pretinde că aveau o credință asemănătoare cu Zosimos din Panipolis – de care, bineînțeles, nici n-au auzit – spunând că transformarea metalelor inferioare în aur, respectiv în argint, reprezintă un procedeu al purificării sufletului și al răscumpărării greșelilor, de care nimeni nu e ferit. Totuși, G.W. devoalează un proces până la care vechii alchimiști nu au izbutit să ajungă, chiar dacă unii dintre ei au fost aproape în căutările lor. Autorul face numeroase trimiteri la nume din istoria domeniului, de la prințul omniad Chalid ibn Jazid și savantul creștin Adfar (secolul VII) până la Sfântul Albert cel Mare și Sfântul Thomas de Aquino sau Roger Bacon (secolul XIII), apoi Paracelsus și, prin Renaștere, până la vremurile recente, unde nu poate lipsi „hiperchimistul” Jollivet-Castelot sau Fulcanelli, despre care s-a scris atât de mult. Iar când sunt pomenite și femei, asemenea rusoaicei Krijanovskaia, dubiile, atâtea câte or fi fost, s-au diminuat aproape în întregime. Toți aceștia sunt celebri doar pentru legăturile lor cu alchimia, chiar dacă unii nu au fost preocupați de transformarea nisipului în aur sau argint, subiectul care a atras cel mai puternic curiozitatea cititorilor lui G. W. Astăzi se poate face acest lucru, dar operația ar costa mai mult decât valoarea metalului nobil rezultat. Iată, totul este posibil – făcând parte din adevăr. Sau nu? Cine era/este curios, poate găsi aceste nume pe orice motor de căutare. Pe numele pomenite în treacăt de Go Wang, ca să nu mai spunem de Hermes Trismegistul ori chiar de Aristotel! „Jinnestan sau un vis devenit realitate” adaugă la credibilitatea autorului nume despre care multă lume a auzit și chiar dacă nu știe prea multe despre cei care le-au purtat, îi aduc mai aproape de universul cu care sunt obișnuiți. Veți spune că acest lucru este valabil în cele mai diferite domenii, unde inserarea unor nume ori termeni auziți, chiar dacă fără a fi și percepuți la adevărata lor dimensiune, sprijină credibilitatea conținutului în care au fost pomeniți. Dacă auzi/citești de Hermes, de Aristotel sau chiar de mitul Fulcanelli, nume de care n-ai de ce să te îndoiești, atunci de ce să nu crezi cele povestite de un autor atât de notoriu precum Go Wang când îți mai oferă deliciile unor descrieri dintr-un ținut atât de misterios cum este Jinnestan, un tărâm aflat atât în mijlocul legendei, cât și al adevărului. „Un loc între un posibil adevăr și o suspiciune de imaginație. De minciună.” Un loc asemenea celebrelor Atlantida sau Insula Helike, pomenite de corifeii antichității, căutate de arheologii moderni și, cel puțin deocamdată, în aceeași măsură și adevăr, și minciună. Ca și zagamul (sau zaganul) „ce ne este înfățișat ca un taur cu aripi de grifon, dar poate lua și chip de om. Rolul lui în infern era acela de a transforma vinul în apă, aurul și argintul în plumb”.

---

^[1] Din volumul în pregătire MINCIUNA/ADEVĂRUL

^[2] Text de Maz Evans, Ilustrații de Robert Ingpen, Lumea ascunsă a creaturilor magice, Editura Paralele 45, Pitești, 2025, paginile cărții nu sunt numerotate.

^[3] Într-un „rezumat” generat de AI, Jinnestan (sau Djinnestan/Ginnistam) reprezintă tărâmul legendar sau țara geniilor (Jinn), adesea descris în folclor și demonologie ca un sector major al iadului sau un ținut mistic al zânelor. Este considerat domeniul jinnilor care colaborează cu demonii, tărâm împărțit în deșerturi ale monștrilor și demonilor, având drept capitală Schadou Kiam (Orașul Bijuteriilor).

^[4] Gheorghe Schwartz, Acvariul, vol. I și II, Editura TRIBUNA, Cluj-Napoca, 2026.

^[5] Crisopeea = transformarea plumbului în aur.

^[6] Argiropeea = transformarea cuprului în argint.