Mie-mi place aici, încă atârnă de tavan afişul cu Bienvenida, l-au lipit rudele lui care-au trecut să mă cunoască şi să mă pipăie puţin — unii nici n-auziseră de România, dar mă întrebau: se vorbeşte spaniola? şi eu răspundeam: da, da, toată lumea ştie —, şi sunt pereţii în culori ţipătoare, cum mie mi-ar fi frică să-i zugrăvesc, dar aici se potrivesc aşa de bine. M-a convins imediat să venim, a spus: e al doilea oraş din lume, după Los Angeles, la piscine pe cap de locuitor. Asta m-a făcut să râd şi să nu dorm toată noaptea. Unu: ştia că sunt obsedată de piscine, ştia că mă fascinează cum miroase clorul în jurul lor, şi cum se aud vocile şi râsetele cu ecou. Doi: îi spusesem că cea mai bună povestire a lui John Cheever e Înotătorul şi are multe piscine în ea, iar el o citise doar de dragul meu, pentru că nu-l interesează povestirile. Trei: auzi, pe cap de locuitor, nu-mi ieşea din minte imaginea asta — câte un om cu o piscină pe cap. Lui nu i-am spus, pentru că e sensibil când vine vorba de Cuernavaca, e oraşul lui, şi ar fi luat-o ca pe o bătaie de joc, dar eu tot vedeam defilarea pe podium: unii aveau o piscină pe cap, alţii câte două, una peste alta, de ce nu şi trei, un tort etajat de piscine.

N-am înţeles de ce a insistat să nu ies din casă: cel mult în grădină, şi să-l anunţ înainte. Îmi tot vorbea despre delicte şi crime şi date şi statistici, când ştie că mă pierd imediat dacă vine vorba despre aşa ceva.

Nu le lua în seamă, i-am răspuns, uite ce soare, uite ce copaci, mie-mi place totul aici. Mă ţinea de mâini — aşa face când vrea să devenim serioşi şi să fiu de acord cu el — şi repeta, pentru a câta oară? tot ce ştia despre Los Maya şi Los Colombianos, care n-au nimic de-a face cu civilizaţia Maya, sunt marile familii mafiote, cartelurile de azi: Jalisco Nueva Generación şi ce-a mai rămas din Michoacani, mereu mi-a plăcut numele ăsta, dar cum să-i spun lui?

Îl înţeleg, lumea vorbeşte, unii sunt fricoşi şi exagerează lucrurile, el vrea să fiu în siguranţă în oraşul lui, se simte cavalerul obligat să mă apere, dar eu insist că nu e nevoie, eu simt oraşele, simt când e cazul să mă feresc şi când pot să merg noaptea prin baruri. Asta-l exasperează, numai că eu n-am chef de ceartă, nu prea ne-nţelegem şi totuşi ne iubim aşa de mult. Încerc să-l conving cu López Obrador, i-am studiat viaţa, am scris trei eseuri despre el, a fost tânăr şi a avut idealuri, cunoaşte bine ţara, a luptat, ştie ce e de făcut, chiar l-a angajat pe Rudy Giuliani să conceapă o politică de zero toleranţă împotriva crimei, explic eu şi gesticulez. Începe să-l distreze ce-i povestesc: tu ştii de ce-a fost acuzat? Mă uit spre pardoseală, nu sunt covoare aici, eu sunt obişnuită cu covoare, adică eram convinsă că o casă nu e casă dacă nu există un covor în centrul ei, covorul definea casa în mintea mea, dar aici nu e nevoie, pentru că e foarte cald şi se aude aşa frumos când mergi desculţ, ştii când se apropie cineva, şi acum se vede puţin praf pe jos, şi arată ca-ntr-o poză de Sebastião Salgado, e aşa fotogenic praful, nu ştiu de ce se feresc atâta unii.

Casa asta n-are piscină, deşi e în oraşul cu cele mai multe piscine pe cap de locuitor, după Los Angeles, uite că ea n-are piscină, dar îmi place oricum, şi pot să simt mirosul de la piscinele vecinilor. Aş vrea să-i vizitez, ca-n filme, şi aş vrea să merg la barul Feis Buk, e un bar faimos, am citit eu despre el. Îi spun şi lui, dar dă din cap hotărât că nu. Totul îmi place aici mai puţin ce-mi spune el. L-au închis, continuă şi ridică fericit din umeri. Mă enervează, dar nu m-aş desprinde de el, nici nu i-aş da drumul la mâini, nu ştiu dacă are treabă cu o parte prea profundă sau cu animalitatea din noi.

Se asculta reggaeton, explică el.

Nu e chiar muzică după mine, dar are ritm, te mişti, nu pricep de ce-au spus că incită la băutură şi de-aici la violenţă şi de-aici la delicte, şi deci au dat vina pe el, pe un gen de muzică, reggaetonul a distrus oraşul, jos cu el, interziceţi-l, închideţi barurile unde s-a auzit şi unde lumea a dansat.

Când urcă el să citească o să caut nişte melodii, să vedem dacă mă pun pe băut sau la ce mă incită, îmi notez în gând.

Mie-mi place aici, şi cred că se exagerează referitor la ce se întâmplă, din trei sute şaizeci de mii de locuitori, nu ştiu de fapt câţi au piscină şi câţi se îmbată din cauza reggaetonului, dar e normal să se petreacă lucruri, altfel de ce li s-ar mai zice că au sânge fierbinte dacă ar fi calmi şi ar asculta muzică clasică?

Am venit aici să-i cunosc oraşul şi stăm de două săptămâni în casă pentru că s-au auzit nişte zgomote într-o seară: eu bag mâna-n foc că erau artificii, n-am auzit niciodată împuşcături în realitate, aşa că sigur mi-aş da seama dac-ar fi vorba de ceva nou. Exact aşa se auzea şi acasă de Revelion când ieşeau vecinii în curte şi se lăudau c-au făcut rost de artificii bune: numai bubuituri erau, în loc să lumineze cerul, dar el a spus că e mai bine să nu ieşim un timp, pentru orice eventualitate. Îşi aduce cărţile lângă mine, înainte îi plăcea să citească în altă cameră: nu mă concentrez cu tine aproape, spunea, acum e tot timpul lipit de mine, şi doar când e la duş caut pe YouTube reggaeton şi aştept să-i simt efectul. Dansez special pe lângă dulapul cu băuturi doar-doar mi s-o trezi pofta, dar mi se pare că sunt doar un fel de manele cântecele astea. Opresc imediat când iese el: azi putem să ieşim în grădină? La început întrebam dacă putem să ieşim în oraş, dar era periculos, pe urmă mi-am restrâns întrebarea la cartier, dar nici el nu era safe, pe urmă am insistat cu vecinii câteva zile, să-i cunosc, voiam, să le văd piscina măcar — nu sunt de încredere, s-au schimbat, răspundea. Nici în grădină nu e indicat întotdeauna, mai bine rămânem în casă.

Mie-mi place aici, pereţii coloraţi aşa strident şi pardoseala, chiar dacă acum nu se mai vede praful pentru că trebuia să-mi ocup timpul cu ceva, şi ferestrele, mai ales când consideră el că e OK să le deschidem.

Ne certăm mai puţin pentru că are dreptate mai tot timpul, şi de ce să nu fiu de acord cu el la o adică, mai ales că e oraşul lui, şi la ce-ai nevoie de piscină sau de baruri unde se aude muzică ce incită la violenţă când e suficient să stăm noi doi în casă şi uneori puţin în grădină, şi o să se facă oricum timpul să plecăm, şi de ce să-mi fie pe urmă greu să-mi iau la revedere de la toţi vecinii pe care oricum n-aveam cum să-i cunosc, şi acasă o s-avem iar toate străzile şi barurile în care de ce să intru când ne avem unul pe altul şi oricum nu mai bem.