“Focus on the pleasure of causing pain.”
– Ichi the Killer (2001)

presimțire

cerul gri
singurătatea antenei de pe blocul turn
michele reis zvârcolindu-se
nu durerea ariciului călcat de mașină
ci una
nesfârșită
anhedonia
constantă
săritura
pe șine
întreruptă mereu în punctul x
aparatul fără 777
seara morfinei
care nu mai devine noapte
„când sunt cu tine
nu vreau să fiu cu tine”

o venă spartă

colcăie la periferia conștiinței
înmulțindu-se ca niște iepuri jupuiți
lumina roșiatică dintr-un beci
o venă spartă a inundat strada
sunetul climaxului
grindina insistentă
nu se poate intra
cineva a închis toate porțile
un jim morrison debusolat
pe care nu-l mai ajută carisma
urinează la marginea drumului
graffiti indescifrabil ca pe pereții
unui lagăr de concentrare
câinii urlă în lanțuri
fugi
dar nu mai e timp

casa

toți dispăruseră
mergea pe străzi privind casele
întunecate
în care nu și-ar fi permis să locuiască niciodată
sub privirile bufnițelor
trebuia să aleagă una
ușa metalică îi scană ochii
și îl primi
pereții albi nu fuseseră atinși
de nicio mână murdară
îl cuprinse oboseala
se așeză pe oțelul inoxidabil
și adormi

sokushinbutsu

îmbibată cu spirt rina
își dă ochii peste cap
transgresare inutilă
marea capodoperă nu va veni
decât fără actori și spectatori

chemarea

faunul cântă la flaut
iar ei îl urmează
prin tufe tot mai dense
care devin copaci
nu simt vreascurile sub picioare
nici răcoarea nopții
pe cineva îl trece un frison
buzele schițează o mișcare
apoi încremenesc brusc
în depărtare
unghiile smulse cu lentoare
carnea devine sunet

viermele etern

briza din new england a ajuns aici
ca o amintire reprimată
christina înțepenită pe câmpul ei
potențialitatea a expirat
viermele etern a devorat connecticut
și se îndreaptă încoace
bețivii au părăsit cărarea
lăsând atârnate două pungi în crengi
din întunericul pădurii
un străin strigă
„nu simt nimic acolo
unde ar trebui să fie iubirea”
colajul coșmarurilor
în
spirală
provocând
vertij

un morman de trupuri într-o groapă

o nouă arhitectură a suferinței
speranța e ca lacrima
psihopatului
xu lixia întinsă pe un morman
de trupuri într-o groapă
acceptă moartea cu eleganță

acceptă moartea cu eleganță

acceptă moartea cu eleganță

acceptă moartea cu eleganță

dar nu va face asta
bărbații se îndreaptă spre ea ca
moliile
înainte de a sfârși în același loc
eclipsa a început
nu se va sfârși