
Emilian Pal
Poeme
să nu mori niciodată când sunt prezidențiale
atunci toate crâșmele de cartier sunt închise și unde-i deschis mustește de viitori președinți
descheiați la cămașă înfierbântați pregătiți de când s-au născut să ia țara în piept și la pumni
cum au făcut cu viața și cu nevasta.
în colțul capelei tu stai timid și stingher ca pâinea uitată pe-un raft de trei zile
te mănâncă palma și nasul ah cu ce sete te-ai scărpina dar ți-e rușine să nu sperii rudele
de care n-ai vrut să știi toată viața și-acum te îngroapă cât de cât creștinește.
asculți argumente suveraniste și pro Europa în clinchet de păcănele și cursuri gratuite de biblie
copiii înjgheabă un scrânciob din capacul sicriului o lumânare gheboasă se-aruncă în gol
fără bilet de adio.
ai da o raită prin memoria fiului mic dar fiul cel mic face azi 44 și muncește nebun
să termine-o lucrare pentru un avocat care pleacă-n America.
pe vremuri n-ar fi contat i-ai fi spus fă-ți timp pentru mine
și ce dacă e ziua lui peste o săptămână faci și tu 72
acum altfel se vede de sus ce-i în sufletul altora.
de doi bani speranță (cât ai pe pleoape) îți pui în fiul cel mare
dar fiul cel mare stă în florărie blocat în fața coroanelor funerare ca niște forme
necunoscute de viață:
coroane cu un picior cu două picioare cadru în formă de A sau crăcană
plastic sau flori naturale regrete eterne sau cât vă aștept
vorba părintelui Constantin.
te trece-un fior pe șira spinării te înfășori mai bine în piele s-a făcut frig și aici
îți strângi coastele ca pe niște apostoli călare pe căței de pământ pornești spre lumină
în timp ce mulțimea cu ramuri de palmieri și măslini strigă voios
osana osana opriți frauda de proporții.
acolo unde își dau elefanții ultima suflare
printre fâșii de regrete eterne și doze de Caraiman femeile cuvioase fac rând
te strâng în brațe vârtos de parcă și-ar potrivi perna sub cap.
te ciupesc de obrajii fac doi pași înapoi să te vadă mai bine
da clementino fix tat’su-n picioare.
atunci înțelegi superputerea vindecătoare a pokemonilor
te consolează că cel plecat a lăsat și ceva bine în urmă
nicio zi nu se termină așa cum începe niciun om nu sfârșește așa cum trăiește.
te uiți la cel nemișcat chipul acela nu bate nici pe departe cu chipul păstrat în memoria ta
poate l-au ros amintirile ca pe-o cămașă purtată la nesfârșit
sau poate-i uimirea astronautului care-a văzut prima oară pământul din spațiu.
și totuși de unde toată această tristețe
doar nu e ca și cum n-ai mai avea pe cineva căruia să-i spui tată oricum îți părea ciudat
și când venea vorba de el îi spuneai simplu nea omu’.
o fi un instinct al tristeții
tristețea cărnii care își pierde din frăgezime tristețea firească a unei turme de elefanți
care în drum spre mărețul Zambezi își face timp să amușine blând
un fildeș necunoscut.
Articole din aceeași categorie
Cornelia-Cătălina Lipcaliuc
...cel mai recent volum al Aniei Vilal, construit deliberat la granița dintre genuri.
Andrei Mocuța
Miza cărții este aceea de a demonstra că distanța istorică și geografică nu anulează asemănarea experiențelor.
Delia Hügel
Pentru cititorii cărora le-a scăpat volumul de proză scurtă al lui Cosmin Leucuța în 2020...
Romeo Aurelian Ilie
Cronica volumului de poeme, Valiza de lemn de Alexandru Ovidiu Vintilă
(Editura Eikon, 2025)