Doru Marian Coteț

Poeme

Kaimos

ospătar cu haine
roase
priviri în tavan
un cântăreț
de tavernă
balcanizată
de corzi dezacordate

ospătar cu mâna rece
ora 23

și greci mâhniți pe marea lor
lăutele lovesc iar
(și iar)
privirile lor reci

marea e apus

ortodoxie

urc această treaptă
spre culori
în smirnă
ceață-n stranele zidite
fără cântec
fără psalmi
doar tămâie
doar tămâie

picturi în vițe
bordo e culoarea
dincolo de
grâul ars în floare

brațele sunt mereu
deschise
cât o cruce
cât o cruce

cobor această treaptă
clopotul este ceasul
dimineții

ceștile de cafea

vorbe-n șervețel
privești această hârtie
ceștile nu se sparg
dimineața
chemări în clopot vechi
din schisme auzite
glasuri alintate
ecco il tuo caffè
prego

aici
aproape
în drum de piatră mare

zgomote fugare

pași pe pavaje
arse
sperare au în brațele lor
străzi cu zgomote
fugare

culorile stradale
avortează sunete
griul pietonal
provoacă mersul
mătura verzuie-i
marimbă-n concert
continuu
dimineață

sunetele se lovesc
deja dincolo de
ora 10
umbra are zgomot
spre următoarea oră

străzile sunt aceleași

înspre verde

ateii au început să creadă
în umbră-nflorită de cais

ghebos în martie
acest nuc lovit strigă:
ateii au început să creadă!

nucii nu mai sunt loviți

Îmbrățișare

Aș îngheța o îmbrățișare
să pot păși,
să pot simți
o mistică înflăcărare
peste alți pași
în tălpi fierbinți.

țipă o lalea
de mai

privești și țipă
acea lalea
într-o aparență
destoinică
în lumini de mai
în acest război
pierdut de soare
în umbră de-nserat
în aprigele priviri
înfloritoare
victorioase

vârste

pentru că te uiți la această
poză
și vezi cum dintr-un zâmbet
apus
nu mai poate să renască
decât un zâmbet
viu
mai dai o pagină
în zeci de pagini
apuse
să vezi
să vezi
să vezi

și uiți în pas galop
de privirile urmelor
veșnice
și poți râzând să bați
un lemn cu dalta ascuțită
încă un rând, o ramură, un nod

pot

free hugs

sunt aici
aici

în această piață goală
plină de întrebări firești
nefiresc mă înalț
destoinic
dezvelit de solzi tenebri

și tot caut în priviri
unde o fi acel răspuns

lovit
acest gând ușor
își tocește acum tălpile
cu privirile iruptive
în alte secunde defetiste

acest îndemn a fost
în zeci de priviri
ars ca-ntr-un descântec
viu

semn de carte

am îndoit un colț
de duroare
și semn e
acum
astfel pot face
dintr-o cirtă
zeci de clipite-n
momentele de azi
rezervoare pentru mâine
într-o pagină de ieri

cât un fluviu

am plecat
duc peste celălalt mal
un mal
și mlaștină
e acum
și râuri și poduri și insule
zămislesc
din mlaștină
acum

E mama

Și poți în piele
să porți așchii
să mă ajute
să zidesc
un nou zid
din zidurile multe
ale străzilor tenebre
unde oasele sunt ofrande,
unde timpul e o așchie.

Sunet de violoncel

Plânge-n mările stinse
fără să atingă
un glas fierbinte,
fără să stingă,
o mare moartă,
dar fierbinte.

dincolo de Adam

zidit ușor
prin capele primordiale
am întins mâna
dincolo de vitralii imaginare
să pot atinge
cuvinte
privirile lor
privirile voastre

zidit ușor
imaginar
în drumuri iuliene

Sunet de violoncel

Plânge-n mările stinse
fără să atingă
un glas fierbinte,
fără să stingă,
o mare moartă,
dar fierbinte.

drumul de piatră

drumul este de piatră
zidim dincolo de ziduri
opriri

tălpile Lui sunt în piatră
privim aici în patimi
devoțiuni

Articole din aceeași categorie