Alexandru Ovidiu Vintilă


Poeme

Niște melci de culoarea statuilor

Poetei Angela Marinescu

Eu tac și în mintea mea cineva îmi vorbește
cu toată puterea unuia care se crede dumnezeu
și aruncă în mine cu pietre

niște melci de culoarea statuilor coboară din cer

se preling ca punctuația sacadată a picăturilor de sânge
și se așează pe pământ

îngerul dylan thomas se pune în locul ei
și stă între ea și poezia pe care a scris-o

până la epuizare

e dreptul fiecăruia să fie bolnav și obosit
liber și lucid

în spațiul virtual unde plutește o melancolie neagră

În fiecare din noi

În fiecare din noi a venit cândva o mare ploaie amară
și solitari am pornit într-o lentă căutare a originilor noastre
pierdute atunci s-au produs în noi vagi transformări

și am devenit surzi și comuni

pe câmpuri florile erau moarte
stăteau întinse păsări

soarele nu exista și totuși se afla acolo

ne poetizam iluziile gândirea speculativă și totul avea
un preț mai mare

decât ne puteam imagina

în fiecare din noi e un loc excesiv de uman
o indefinibilă lume a fantomelor dialectica hegeliană
a formelor și complexul lui oedip

după cum se poate vedea pe străzi curge sânge și nimeni
nu vrea să înțeleagă nimic

deși ni s-a vorbit de iluminare

când întotdeauna te afli în preajma morții și literele
se scriu singure pe ziduri
înalte și prevestitoare

dinspre malul (amenajat cu grădini suspendate) al râului
care curge pieziș prin oraș

în fiecare din noi de jur împrejur ne gândim la cel puțin două lucruri
distincte

mâncăm covrigi cu susan noaptea târziu se face o liniște
și liniștea ne înghite pe toți

doamna cu umbrela albastră și câinele ud un cal în galop
cântăreața cheală

în fiecare din noi dacă e frig cu siguranță ni se va face foame
și sete

vom vrea să bem un pahar cu ceai
și vom cânta la clavecin vom vâna antilope și vom culege
toporași

pesemne departe ne vom regăsi echilibrul cuvintelor

marea încremenită în sare prietenii adormiți

în fiecare din noi există noduri și semne uitate

rădăcinile unor obiecte ascunse gândul că avem o singură mamă
toți

O lume cea mai frumoasă dintre lumi

Parcă în ultima perioadă cercetătorii britanici
au amuțit

și nici psihologii nu mai spun nimic

aud încă vocea de fier a umbrei mele văd culoarea aprinsă a buzelor tale
mâinile palide

în întinderea trupului tău

căci unii oameni măsoară timpul și există

există obiecte spaima deseori e o linie dreaptă
dintr-un punct în altul fără abatere

castanii nu făceau umbră pâmântului degeaba în fiecare zi era
ceva nemaivăzut

un soare veșted
cu o lumină lipicioasă diferită de tot ce visam

a trecut dincolo de orizont

s-a dus vremea istoriilor generale a lucrurilor și a tratatelor
doxa de știință

a frazelor interminabile și a faptelor eroice

în ultimul hal
acum
plouă

oblic

pe mine mă las la urmă mult în spate
în coada unei ape imense învolburate

de asta m-am și retras în imaginația imaginarului meu

a muri sau
a muri

e o formulă prin care mă reinventez în mijlocul singurătății

a trăi sau a trăi aștept o cafea la cotitură mă urc în tramvai
zbor spre un oraș faimos din europa de vest

am închis ochii elisabeta isanoș cea mare și eușebiu
maică-mea făcea o salată de vinete cu maioneză trăsnet
o ungea pe felii de pâine neagră
cu roșii inimă de bou din grădină

sfânt trup din care mușcai cu grația celui flămând
hrănit de cel la fel de flămând

într-o lume cea mai frumoasă dintre lumi

Articole din aceeași categorie

2026-08-10T09:03:17+00:00August 10, 2026|LITERATURĂ, POEZIE|
Go to Top