TOATE PIESELE DIN VIS

Gloria Maria se trezește cu noaptea în cap. Se întinde în patul uriaș cu o saltea de apă și se întreabă: „De ce toate poveștile sunt făcute din alte povești?”.

Gândește cu voce tare, în timp ce trage dintr-un sertar un tricou cu fața dublă.

„Și mi-am dorit atât de mult să fiu o leoaică tânără și vorbitoare”.

Gloria Maria dă peste cap solzii galbeni ai tricoului. Un leu de mare i se arată. Trage obloanele solzoase și revine la figura unei leoaice aurii. Leoaica e gata să sară jucăușă și tandră din piept.

„Dacă dai în sus ai o poveste, dacă dai în jos ai altă poveste!” – își spune Gloria Maria.

„Orice-ar fi, am să mă urmăresc până la capăt ca să înțeleg făpturile de mare și de uscat din creierul meu!”.

Nici nu termină bine acest gând că din spatele saltelei cu apă trage un pantofior sport cu mustăți-șireturi care sunt prinse, din greșeală ori din întâmplare, într-o spirală strălucitoare.

„Poate că e de argint pentru că nu e prăfuită”, se gândește Gloria Maria răsfoind câteva pagini cu scris de mână și de tipar pe care spirala le ține strânse la piept ca pe niște pui de cuvinte și de poveste.

„Totul e o hartă puzzle în care poveștile creează haos sau liniște!” – citește Gloria Maria pe o pagină răsfoită la întâmplare. Dar nu scrisul o uimește, ci desenul de lângă cuvinte și litere. Vede cum, pe un scaun înalt de lemn, cu un spătar circular, stă o fetiță cu ochii mari verzi, cu inflexiuni albastre și luminoase. Este chiar ea, Gloria Maria, cu părul blond și ușor buclat, prins cu multe clame mici și sidefii. Poartă o rochiță purpurie cu volane din mătase transparentă. Un bolero roșu tricotat de mână îi acoperă discret umerii și mâinile. Picioarele țâșnesc dintre volane, acoperite de un dres alb imprimat cu mii de fluturi și de papioane.

Fluturii și papioanele ies din pagină spre o alta în care e altceva scris și desenat.

„Dacă voi vorbi despre Planeta mea, atunci ea va fi tot mai vie pentru mine și cei ce mă privesc chiar acum!”.

Pagina e un pat cu saltea de apă din care ies lei de mare, fluturi și papioane.

Gloria Maria stă în pat și se uită printr-un telescop monocular.

„Puzzle. Planeta Puzzle”. Vrea să rupă paginile prinse în spirala de argint, dar vântul din cameră le alungă peste geam, departe, tot mai departe.

Îi vine să plângă, dar haosul din jur o trage de mânecă. Trebuie să observe, nu are timp să plângă! Pe rama patului ei uriaș stau în nedormire cleștișori, clame, agrafe, clipsuri și elastice.

Privește la ceasul Orpheus cu pendul din camera ei și la desenele și schițele rămase de peste noapte. Filmează cu încetinitorul și pipăie foile de pe covor, tăieturile din ziare și almanahuri vechi, copacii desenați și vietățile cu forme bizare și expresiv colorate, pensulele, tuburile de vopsea, foarfecile de birou, rotunde, ascuțite, pentru stângaci și dreptaci.

O neliniște îi trece deodată Gloriei Maria prin suflet.

„Haosul din dormitor, cu atâtea colaje și decupaje, e născut de bunul meu plac sau de imaginația mea? Dacă leoaica aurie imprimată pe tricoul cu față dublă chiar vorbește și gândește așa cum mi se întâmplă foarte des în vis? Creaturile de pe Planeta Puzzle se hrănesc cu fricile și poveștile mele? Puzzle. Planeta Puzzle. Oare de ce toate poveștile încep dis-de-dimineață?”.

Neliniștea Gloriei Maria e o presimțire că ceva neprevăzut se întâmplă sau o să se întâmple în poveste ca și în viață. Sau poate că invers!

„De unde să încep? Aveam în vis toate piesele puzzle care mă defineau și acum în realitate au dispărut fără urmă!” – încearcă Gloria Maria să dea din memorie de urma desenelor luate de vânt, departe, departe.

„Pot fi judecată pentru piesele care îmi lipsesc?” – se gândește ea, în timp ce leoaica aurie i se zbate în piept.

„Orice proces e un labirint și mie îmi plac tare mult labirinturile!” – se înveselește fulgerător Gloria Maria, lăsând pe seama memoriei și a imaginației să facă văzute și auzite piesele puzzle și desenele dispărute.

Gloria Maria scotocește prin memorie și imaginație și găsește o lupă. Se uită prin ea. Își mărește și își micșorează dormitorul. Îl cercetează din toate unghiurile, piesă cu piesă, doar-doar ies la iveală fragmente, litere, cuvinte ori imagini de legătură.

„Memoria și imaginația pot să schimbe pentru totdeauna soarta Planetei Puzzle!” – respiră și gândește Gloria Maria. Și minunea se naște odată ce o gândește, pentru că toate hârtiile, cartoanele și decupajele sunt rearanjate de vântul memoriei și al imaginației. Un desen luminos spulberă haosul din dormitor. În el e acum atât de aproape Planeta Puzzle.

„Așa poate îl găsesc mai repede pe Marele Creator!” – se încurajează Gloria Maria.

Vântul memoriei și al imaginației suflă iar și iar în dormitor. Desenează labirinturi din șosete, pălării și creioane.

Gloria Maria scrie caligrafic pe agenda-jurnal găsită sub pat: „Dacă un chinez m-ar întreba ce vârstă am, aș răspunde: Haos și Puzzle!”.

Leoaica aurie se transformă repede pe tricou într-un leu de mare. În piept pulsează trei inimi.

„Nu toate piesele trebuie să fie la locul lor”, îi  suflă leoaica aurie. „Unele trebuie să rămână pierdute ca să poți crea ceva nou”, o încurajează leul de mare.

„Sigur Marele Creator mă va duce pe o planetă norocoasă?”, se uită în zare Gloria Maria.

În agenda-jurnal, Gloria Maria notează cu roșu și cu majuscule: „PUZZLE. PLANETA PUZZLE SĂ-I FIE NUMELE!”

 

prima pagină

Viețuitoarele de pe Planeta Puzzle sunt vorbitoare. Când se trezesc, ele le spun oamenilor, în limba puzzle, „Mimi Dimi!”, ceea ce ar putea însemna  „Bună dimi, bună inimi!”, „Neața noastră, nănașa voastră” sau chiar „O zi fastuoasă!”.

Toate viețuitoarele de pe Planeta Puzzle spun în loc de „La revedere”, „Noapte bună”, „Pa” ori „Adio” – „Manu Danu!”.

Ziua e foarte lungă pe Planeta Puzzle, iar noaptea foarte scurtă!

Soarele se arată în fiecare dimineață mereu sub un alt chip.

Bebelușii îl văd ca pe o uriașă portocală cu mustățile transparente ale unei pisici albe.

Cei de la grădiniță se urcă pe o scară fermecată să-l admire cât mai de aproape luând forma unui pui de leu care bate fericit din palme și fredonează cu toții copiii „Ahoe, Ahoe!”.

Școlarii sunt uluiți pentru că Soarele face tumbe pe cer și aruncă flăcări răcoroase ca o uriașă pasăre cântătoare.

Liceenii îl văd printre oglinzi duble și triple cum pulsează pe cer ca o inimă cu camere luminoase unde își spun poveștile secrete îndrăgostiții.

Mamele de pe Planeta Puzzle așteaptă mereu la răsărit un soare ca un coș uriaș din spice de grâu, de orez și flori de mac, în care sunt toate bunătățile lumii: ouă de prepeliță, pâine prăjită cu unt și cu miere, stele de brânză albastră, case de turtă dulce și dulceață de mure.

Bunicii se țin de mână ca să privească, pe deasupra caselor și pe deasupra munților, o oglindă strălucitoare în care ei apar tot mai tineri, în Luna Park, șoptind un cântecel de la nașterea Planetei Puzzle: „dă-mi gurița s-o sărut…”.

O leoaică aurie se ridică în două picioare și salută: – Mimi Dimi!

-Cum te cheamă?

-Gloria Maria. Dar pe tine?

-Răgețica!

-Răgețica? Ce nume ciudat!

-Nimic nu e ciudat pe Planeta Puzzle. Viețuitoarele și oamenii primesc fiecare un nume de identificare. Uite, de pildă, eu nu rag să te înfricoșez, ci doar să te distrez!

Mi-ro-ar –  rage ca o trompețică Răgețica.

-Și leul care rage roar să se audă peste 8 kilometri ce nume are?

-Leonardo!

-Leonardo e nume de pictor, nu de leu!

-Leonardo înseamnă „puternic ca un leu” și de când era foarte mic desena cu ghearele bufnițe și pisicuțe!

-Și ce mai primesc viețuitoarele și locuitorii Planetei Puzzle?

-Toți primesc încă de la naștere un dar, o moștenire și o amintire!

-Tu ce dar ai primit?

-O pereche de aripi!

-Stai puțin că nu mă păcălești așa de ușor! Degețica a primit o pereche de aripioare străvezii, nu tu!

-Ce înseamnă străvezii?

-Ceva transparent cum ar fi aerul, geamul de la mașină ori lentilele ochelarilor lui tata. Dacă vrei să te cred pe cuvânt, arată-mi perechea ta de aripi primită în dar.

Răgețica nu se lasă prea mult rugată.

-Apasă pe butonul invizibil din pieptul meu!

-Nu ai niciun buton! Nu se vede nimic!

-Păi, dacă e invizibil normal că nu-l vezi. Apasă chiar aici.

Gloria Maria apasă undeva sub gâtul leoaicei.

-Uite perechea mea de aripi invizibile.

-Nu văd nimic!

-Doar ți-am spus că sunt invizibile.

-Tu vrei să mă păcălești. Nu ai primit nimic în dar!

Răgețica nu se supără. Doar se înalță, ușor-ușor, și zboară peste capul Gloriei Maria.

-Stai, nu zbura departe! Te cred! Chiar ai o pereche de aripi invizibile.

Răgețica se întoarce în fața Gloriei Maria.

-Și ce moștenire ai primit la naștere?

-Niște fire de in și cânepă vii!

-Vii? Glumești!

-Uite toarce tu câteva fire!

Gloria Maria toarce câteva fire și zeci ori sute de omizi colorate și omizi curcubeu vin să o ajute. Omizile lucrează foarte repede.

-Ce omizi turbo! Iar firele nu se sfârșesc!

Răgețica și Gloria Maria privesc la țesăturile ieșite din mâinile lor și ale omizilor: perne cu lei de mare și lei de savană, prosoape și batiste cu fluturi și papioane și o rochiță cu un soare-portocală.

-Și ce amintire ai primit?

-O omidă bătrână cu brâul de lână, după ce a tors din firele vii de in și cânepă, mi-a dăruit doi ciorapi trei sferturi. Nu am dat prea multă importanță darului. Mi se părea că e ceva banal să primești ciorapi tricotați. Până într-o zi când s-a făcut frig afară. Nu știu de ce și cum am rămas singură într-o poiană din pădure.  Atunci a apărut o haită de lupi înfricoșători. Am scos din trăistuța mea ciorapii, i-am pus pe mine și picioarele mele au luat-o la fugă turbo, turbo!

-Omida bătrână îți dăruise ciorapi magici și tu nu știai!

-Da! Și când am ajuns acasă speriată, mama mi-a spus că pe Planeta Puzzle nimeni nu are voie să piardă sau să uite darurile și amintirile primite!

Răgețica își pune ciorapii și dispare!

Apare peste câteva clipe, trăgând după ea o mașinărie. Răgețica își pocnește degetele și spune pe nerăsuflate: „puzzle-puzzle preparatus!”

Mașinăria își deschide geamurile și tot felul de rotițe încep să se învârte.

-Pe Planeta Puzzle, continuă Răgețica, fiecare locuitor are în casă o mașinărie de făcut puzzle. Oamenii visează cu ochii deschiși, mai ales copiii și bunicii, apoi iau repede o coală albă de hârtie și desenează tot ceea ce își doresc sau tot ceea ce le trebuie. Desenele sunt frumos colorate și au foarte multe detalii și explicații. După ce desenează, merg la mașinăria de făcut puzzle, spun formula magică „puzzle-puzzle preparatus” și așteaptă cuminți să primească, într-o tavă de pluș, toate piesele. Iată un „oraș secret” pe care ți-l dăruiesc!

Gloriei Maria nu-i vine să creadă că a primit un „oraș secret” în dar. Îi vine să pună cap la cap piesele primite, dar vrea să se bucure de acest joc în dormitorul ei de acasă, înainte de a adormi.

-Răgețica, nu știu cum să-ți mulțumesc! Ce dar ai vrea să primești de la mine?

-Noi pe Planeta Puzzle facem daruri ca să ne bucurăm de bucuria celor ce primesc daruri!

-O să-ți fie dor de mine, Răgețica?

-O să ne revedem, în curând!

-Povestea continuă!

-Manu Danu!

BALCONUL-SERĂ

Gloria Maria savurează o cană cu lapte și pudră de roșcove. E ritualul ei de dimineață. Pudra de roșcove se întinde peste cerul de lapte cu niște nori-inimioare. Norii dansează în rochițe și jupe transparente, fac reverențe și sar coarda.

Leoaica aurie de pe tricoul cu două fețe își linge botul stropit cu lapte și pudre de roșcove.

„Poate că trebuie să caut înăuntrul meu ca să găsesc piesele pierdute în vis”, spune Gloria Maria. „Ce-ar fi să pornesc într-o aventură? Să caut nu doar ce îmi lipsește acum, ci mai ales piesele din viitor.”

Cana cu lapte și pudră de roșcove se varsă pe masa din bucătărie.

Gloria Maria nu se enervează. Formele albe și roșcate se mișcă pe masa din bucătărie. Sunt când niște pești-pisici care înoată până la marginea rotundă a mesei, când niște saltele de lapte din care ies lei de mare, papioane și fluturi.

După ce totul curge pe podea, rămân câteva litere răzlețe. Citește cu uluire: p-u-z-z-l-e!

„Totul se mișcă pentru a avea un sens ori pentru a intra într-o poveste. Am nevoie de un moment de liniște și de reflecție!”

Leoaica aurie fuge din bucătărie pe balconul uriaș unde e o seră cu plante și muzici de liniștire. Gloria Maria inspectează ghivecele de lut, cu o stropitoare cu apă.

-Căpșunii Snow Summer Breeze – sunt udați!

-Lămâii din copaci pitici – sunt stropiți!

-Busuiocul cu aromă de scorțișoară și busuioc mov în formă de ou, cu margini zimțate arată bine. O să iau câteva frunze pentru limonadă!

-Lavanda albă pentru ceai, planta rugăciunii, salata, mini ardeii, ridichile, mini castraveții, mini dovleceii și morcovii le mângâi și le dau apă pe săturate.

Gloria Maria se tolănește pe scaunul suspendat cu perne moi. Ascultă în surdină o piesă cu sunete de  ploaie, păsări și vânt de mare.

Lângă scaunul suspendat, pe o masă rotundă, sunt câteva cărți despre plantele de grădină și despre simbolurile și puterile lor vindecătoare. Gloria Maria le șterge cu delicatețe,  folosind un pămătuf cu microfibre. Aerul de lavandă și busuioc mov din balconul-seră îi intră prin plămâni și creier ca un duh nevăzut.

„Dacă un chinez m-ar întreba ce vârstă am…”, își repetă Gloria Maria râzând, „aș putea spune că nu am. Haosul și creativitatea sunt personajele mele preferate, care ies în fiecare zi din labirintul meu!”.

Un vânt prietenos deschide la întâmplare enciclopedia Vegetariana.

Gloria Maria citește curioasă: „Există și multe plante carnivore pe care le poți crește la tine acasă: Capcana lui Venus, cea mai cunoscută și mai rapidă plantă carnivoră, prinde muște, furnici și țânțari enervanți. Din sucul digestiv secretat de această plantă poți obține un dezinfectant excelent pentru mâini.”

Cu ochii minții, Gloria Maria vede cum Capcana lui Venus se linge pe bot cu muștele și țânțarii enervanți. După ce închide Vegetariana, Gloria Maria se întreabă: „Oare ce a vrut Marele Creator să îmi transmită? În raiul de pe balcon ori în cel de pe Planeta Puzzle să aduc și plante carnivore? Vegetarienii și veganii au gândire devoratoare?”.

Gloria Maria nu așteaptă răspunsuri. „Întrebările sunt, de cele mai multe ori, mai importante ca răspunsurile!”. Deschide un catastif cu coperți groase de lemn pe care sunt imprimate două foarfece albastre și scrie: „Mama vizitează copilul și Tata vizitează copilul. Nu îmi place să fiu pupată. Vreau să fiu despupată și să arunc pupicii în omleta burtoasă pe care o agit aproape în fiecare dimineață. O să fiu judecată pentru pupicii cu care nu dansez, cu care nu vorbesc și care sunt mâncați de la genunchi la sprâncene de omleta burtoasă? Dacă un chinez mi-ar aduce pupici din zahăr și carbohidrați, l-aș fotografia și l-aș da la ziar și pe internet imediat.”

Gloria Maria simte câțiva șoricei prin stomac. Îi e foame. Ar vrea ca un duh bun să bată chiar acum pentru ea o omletă cu dovlecei feliați subțire și puțină sare celtică grunjoasă și pură.

Telepatia funcționează. Vocea mamei o cheamă la masă chiar acum. În bucătărie, pe masa rotundă din lemn negru de mango omleta are rasă puțină zăpadă Parmigiano Reggiano.

Uneori, Gloria Maria își închipuie cum mâinile invizibile ale Marelui Creator trec prin sita mare a cerului o uriașă roată Parmigiano Reggiano. Fulgii galben pai ca un soare lichid și strălucitor acoperă dealurile și munții cu smochini, nuci și peri de pe Planeta Puzzle și din creierul ei.

-Mami, știi cât de mult îmi place carnea!

-Știu prea bine! Tu și tatăl tău sunteți carnivori! Aveți și grupă de sânge de carnivori!

-Adică?

-Grupa O, prima grupă sangvină de când există oamenii!

-Poate că plantele carnivore și carnivorii sunt un simbol al echilibrului și Marele Creator își dorește și niște devoratori în mijlocul vegetarienilor! – zâmbește ironic Gloria Maria.

Mama scoate infuzorul din ceaiul de busuioc mov în formă de ou, cu margini zimțate.

-Marele Creator are cu fiecare dintre noi un plan! Fiecare e unic în felul lui, dar cel mai important e să nu avem gândire devoratoare!

Gloria Maria savurează pe repede-înainte omleta cu zăpadă Parmigiano Reggiano. Mestecă monoton ca un trenuleț de vacanță și multiplică în creier „Devorator. Gândire devoratoare”.

Merge pe contul ei de cumpărături și comandă „Capcana lui Venus”.

„Să o iau sau nu pe Planeta Puzzle?”

Gloria Maria dă cu banul! Bănuțul de metal se rotește, îi trece printre degete și se ascunde în spatele frigiderului.

„Totul e făcut să ies din capcane!”

a doua pagină

Privită din spațiu, Planeta Puzzle e o inimă uriașă din munți, câmpii și dealuri, cu păduri și lanuri, care, în loc de cele patru camere ale inimii, are râuri, lacuri, mări și oceane. De Crăciun, locuitorii de pe Planeta Puzzle își dăruiesc câte un puzzle cu planeta lor în formă de inimă, nu înainte de a mulțumi Domnului că planeta lor e ferită de Uitare și Întuneric.

Clima de pe Planeta Puzzle este atât de blândă și de însorită încât în toate anotimpurile poți să schiezi, să înoți și să te bronzezi. Totul e reciclabil pe Planeta Puzzle și totul de pe Planeta Puzzle se hrănește cu Lumină. Palmierul, floarea de colț sau floarea de lotus se hrănesc cu Lumină. Casele și toate mașinăriile lor (de la frigider, televizor până la mașina de tuns iarba) se hrănesc cu Lumină, printr-un sistem ingenios de parasolare dispuse în formă de palmier, floare de colț sau floare de lotus, de unde și arhitectura ușor de recunoscut a caselor și a blocurilor pe Planeta Puzzle.

Bebelușii și copiii până în zece ani se hrănesc cel mai mult cu Lumină printr-o metodă ingenioasă: deschid gura mare și gustă soarele cu limba! Cei mai cuminți dintre ei, o spun vrăjitorii și tămăduitorii de rele, ajung să vorbească într-o limbă specială direct cu îngerii. Motiv pentru care, în fiecare an, Regele și Regina Puzzle, căci am uitat să vă spun că Planeta Puzzle este un imens regat-inimă, îi cheamă la Palatul Puzzle pe cei care ajung să vorbească în limba îngerească ca să le dăruiască acestora biscuiți, bomboane sau torturi turnate în forme de inimi, cu ciocolată, vanilie sau frișcă.

Când nu vorbesc în limba îngerească, locuitorii de pe Planeta Puzzle vorbesc în limba puzzle, o limbă care se scrie și cu ajutorul unor semne-desene, desemne, atunci când nu știi cum se spune unui cuvânt. Limba puzzle s-a transformat pe parcursul mileniilor până când a devenit limba tuturor popoarelor de pe Planeta Puzzle. Fiecare popor de pe Planeta Puzzle a lăsat în dar câteva cuvinte în limba puzzle și fiecare popor de pe Planeta Puzzle a lăsat în dar un dans și un fel special de mâncare.

Urmașii poporului român de pe Planeta Puzzle au lăsat în dar cuvântul „dor”, dansul „ciuleandra” și mâncarea de urzici; urmașii poporului argentinian au lăsat în dar cuvântul „vivir”,  tangoul și „gambas al ajillo” (creveți cu usturoi); urmașii grecilor au lăsat în dar cuvântul „philosophia” (φιλοσοφία), dansul „sirtaki” și „tyropithakia” (un fel de plăcintă umplută cu brânză Feta tradițională); urmașii englezilor au lăsat în dar cuvântul „fair play” (inventat chiar de Shakespeare!), „valsul lent” și „porridge cu fructe de pădure” (fulgi de ovăz amestecați cu lapte, pe foc, timp de câteva minute, la care se adaugă, la final, fructele de pădure);  urmașii japonezilor au lăsat cuvântul „manga (漫画)”, dansul cu evantaiul și „takikomi gohan” (orez cu mazăre sau mlădițe de bambus sau orez amestecat cu ciuperci matsutake sau castane); urmașii italienilor au lăsat cuvântul „canzone” , dansul tarantella și gelato; urmașii rușilor au lăsat cuvântul „matrioșka (матрёшка)”, dansul kazaciok și clătitele rusești „blini” (cu caviar); urmașii francezilor au lăsat cuvântul „amour”, dansul „bourree” și tocana de legume „ratatouille”; urmașii indienilor au lăsat cuvântul „yoga” (योग), dansul „bharata natyam” și „Tadka Daal” (linte cu multe condimente, puțin picant, dar de neuitat!); urmașii evreilor au lăsat cuvântul „kosher (כשר)” dansul freilach și „tzimmes”, o tocană dulce-acrișoară din morcovi, fructe uscate (prune, caise) și miere, adesea conținând și cartofi dulci.

Limba Puzzle are 27 de litere, dintre care o literă, litera Puzzle, poate fi pusă ori de câte ori un cuvânt nu poate fi scris cu ajutorul celor 26 de litere ale alfabetului. Litera Puzzle se folosește mai ales atunci când vrei să povestești despre dialogul între oameni, animale, duhuri și îngeri. De exemplu, când vrei să povestești cum îi spui pisicii tale „te iubesc”, obligatoriu trebuie să pui înainte Litera Puzzle urmată de „aaau”, un fel de „miau, miau” în limba puzzle.

Dacă îi scrii îngerului, e obligatoriu să începi cu litera puzzle pentru ca îngerul să îți trimită cele mai bune gânduri și cele mai bune vești. Litera Puzzle este și litera dragostei și a norocului. Adolescenții de pe Planeta Puzzle, după ce se îndrăgostesc, pun toate literele alfabetului într-un sac de mătase roșie și trag din el o literă. Dacă prima literă trasă este Litera Puzzle atunci, negreșit, e vorba despre o dragoste mare. Cel sau cea care trage din prima Litera Puzzle pregătește alesei sau alesului următorul dar: o floare, neapărat o carte de literatură și o felicitare în care e strecurată Litera Puzzle.

Cele mai căutate nume de fete și băieți care au primit o floare, o carte și o felicitare cu Litera Puzzle: Gloria, Ana, Ise Lin Lin, Salomeea, Afrodita, Lhasa și Marilyn, precum și Dan, David, Suleyman, Michele și Alfred.

La cel mai recent concurs anual dedicat Literei Puzzle, cu un premiu de 10000 de monede de aur puzzle, a fost aleasă drept câștigătoare următoarea felicitare semnată Miriam Bartholdy:

„Dragul meu Lou,

Sunt bruneta cu ochii verzi și cu nasul cam mare pe care o tachinezi în pauzele dintre ore, strigându-mi pe invers numele: Mairim! Când îți scriu această felicitare de Litera Puzzle (pe care am tras-o din prima, cu gândul la Lou cel roșcovan și cu pistrui), port pe cap o pălărie galbenă, vegetală, ca floarea-soarelui, un kimono ca apele oceanului Puzzle, la capătul căruia sunt casa și inima noastră. Și am în picioare sandale de împărăteasă, cu care scriu în nisipul fierbinte câteva semne despre măreția Literei Puzzle. Primește cu multă iubire trandafirul alb, noua carte scrisă de câștigătorul Academiei Puzzle, Timmy Aquilis, „Teoria tocmelii”, și aceste rânduri parfumate”.

Litera Puzzle seamănă cu o inimă. Trebuie să vă închipuiți universul format din milioane de stele și din milioane de gânduri. Într-o dimineață, când ai, să zicem, trei ani și jumătate, te uiți deasupra ta și vezi un puzzle cu milioane de stele și cu tot ceea ce își poate închipui mintea omenească. În creierul tău de copil de trei ani și jumătate cauți o scară fermecată ca să ajungi să atingi acest puzzle cu milioane de stele. Când ai pus mâna pe acest puzzle, scara a început să se miște și noroc că ai apucat ceva, ceva ce s-a rupt din cerul tău cu milioane de stele, o literă ce seamănă cu o inimă, Litera Puzzle. Cu această literă poți să zbori, poți să plutești prin văzduh, prin aer, fără să te prăbușești.

CAPCANA LUI VENUS

Gloria Maria își apropie palma de Capcana lui Venus. Se gândește dacă să își ia sau nu planta devoratoare pe Planeta Puzzle. Frunzele ca niște maxilare deschise, cu câte trei perechi de peri fini, o ating ușor. Trei perechi de ochi închiși doar pe jumătate îi electrizează palma. Gloria Maria simte o pulsație pișcătoare prin piele, apoi ochii Capcanei lui Venus se închid de tot.

„Capcana e o poartă”, își șoptește Gloria Maria. „O poartă electrică spre Planeta Puzzle care va înghite fricile și le va transforma în lumină electrică bio!”.

Pe pereții balconului o siluetă-umbră, din contururile a mii de piese de puzzle transparente, îi arată ca la cinema ori, mai bine, ca în teatrul de umbre, ceea ce ea visează și tot visează: Planeta Puzzle. Capcana lui Venus lăsă să îi cadă o frunză cu trei perechi de ochi deschiși. Vântul din camera de purificare ridică cele trei perechi de ochi deschiși pe pereții camerei lângă silueta-umbră.

„Bagă mâna și hai în vis!”, citește uimită Gloria Maria. Leoaica aurie se leagănă în teatrul de umbre de pe balcon. Ninsoarea cu fulgi Parmigiano Reggiano desenează litere de zăpadă. „Aveam în vis toate piesele, toate literele și toate cuvintele”, își spune Gloria Maria. „Și le voi avea iarăși, dacă ele mă vor visa pe mine!”. Leoaica aurie înclină ușor capul.

Capcana lui Venus își cheamă frunza căzută în acvariul vechi de pe balcon. Frunza se lipește ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Gloria Maria mângâie frunza lipită și simte o vibrație electrică în tălpi. Își privește picioarele și vede în geamurile acvariului vechi patru imagini ca niște trape transparente. Pe cele patru geamuri literele, cuvintele și piesele de puzzle se mișcă haotic. Apar mereu în alte locuri și dispar! Când dispar se aud mii de oftaturi încete ori stinse. În acvariul vechi unde trăiește Capcana lui Venus sunt pensule vechi, păsări origami, un samovar  uitat, cu arome de rooibos, și ursulețul Cipi.

„Asta e doar în mintea mea sau e și în realitate?”, se întreabă Gloria Maria. „Dacă e și una și alta, atunci e foarte clar că mă voi întâlni pe Planeta Puzzle cu Capcana lui Venus!”

Între cele patru oglinzi ale acvariului, ursulețul Cipi își ridică o ureche și clipește. „Tot ce e în mintea noastră e realitate!”, mormăie vesel ursulețul vorbitor.

Gloria Maria privește fascinată pereții acvariului: pe o planetă sub formă de inimă aleargă girafe albastre și o leoaică aurie. O pădure de plante carnivore se hrănește cu fricile celor de pe Planeta Puzzle și le transformă în cea mai pură și bio electricitate. Pe peretele acvariului Gloria Maria gustă dintr-un curcubeu din vată de zahăr.

„Care dintre ele sunt eu?”, se întreabă Gloria Maria. „Sau oare toate sunt eu?”

Capcana lui Venus tresare și-și deschide din nou frunzele-maxilare. „Ia-mă cu tine! Doar așa voi deveni lumină bio electrică!”

Gloria Maria își apropie degetele de geamul acvariului. Pensulele vechi desenează pe pereții transparenți flori subacvatice care vorbesc într-o limbă bolborositoare. Păsările origami își desfac aripile și rotesc prin aer litere roz de hârtie. Samovarul fluieră printre aburii de rooibos și din această muzică electrică Gloria Maria fredonează „Un’te duci, Trofeule? La păscut, măi, cucule!”.

Ursulețul Cipi clipește din ochișorii lui verzui-căprui. „Eu sunt piesa care nu lipsește niciodată!”. „Sunt piesa care se ascunde ca să te vezi tu pe tine mai bine în realitate și, mai ales, în oglindă! Și mă arăt numai când îți recunoști fricile ca pe niște flori devoratoare.”

Leoaica aurie își întinde gâtul până aproape să dărâme acvariul. În teatrul de umbre, silueta ei se multiplică în zeci de girafe, în sute, în mii. „Gloria Maria, spune leoaica, Marele Creator nu ți-a dat un drum. Ți-a dat o poartă. Și tu singură o vei deschide!”

În acvariu, Capcana lui Venus își închide încet frunzele-maxilare ca și cum ar fi un pupic de bun venit! Capcana lui Venus foșnește. Nu ca o plantă, ci ca o pagină. Ca un pergament viu. O vibrație scurtă trece prin acvariu, prin ghivece, prin podea, prin gleznele Gloriei Maria, prin fiecare fir al cămășii ei de noapte.

„Aici”, spune Capcana lui Venus. „Aici începe visul care se întoarce după tine!”

a treia pagină

„-Ce să fie, ce să fie în acvariul vechi care acum e atât de nou pe Planeta Puzzle?

-Of, ca de obicei apare un bilețel într-o sticlă pescuită doar de imaginația mea.”

Bilețelul Gloriei Maria chiar există și e dintr-o temă primită de la profesoara de pian.

„Nu se poate să ai o planetă fără personaje. Ar fi ca un pian dezacordat sau mut. Dacă ai personaje, atunci ai tot atâtea limbi și tot atâtea note muzicale. Câte limbi sunt trebuie să fie tot atâția traducători și interpreți. Tot ce vorbim noi în gând, în vis, în realitate trebuie tradus și interpretat. Dar oare traducem bine încât să înțelegem ce a vrut să spună personajul ori ce a interpretat pianul?”.

Capcana lui Venus se îndreaptă în acvariul vechi dar nou spre o petală de floare de cireș pe care e desenat un castel minuscul. Gloria Maria suflă ușor și petala e acum în mâna ei dreaptă. Deschide palma și vântul îi suflă petala. Aleargă și tot aleargă până ajunge la un castel de pe Planeta Puzzle. Chiar la cel din petala florii de cireș.

„Planeta Puzzle este un imens regat format din sute de națiuni. Planeta Puzzle este o federație regală și mondială, în care fiecare națiune își are geografia proprie cu stemă, steag și două limbi oficiale: limba națională și limba Puzzle.

Limba Puzzle traduce orice pentru că o pasăre vorbitoare de la ceasul de mână îți traduce cu glasul tău orice.” – citește Gloria Maria din tema scrisă pentru profesoara de pian.

De necrezut, castelul de pe Planeta Puzzle are toate camerele pline cu înghețată din toate colțurile lumii. Fiecare cameră are câte o stemă, câte un steag și nenumărate cupe de argint cu înghețată.

În prima cameră stă o prințesă cu ochii migdalați, îmbrăcată într-un kimono marin care pronunță ceva de neînțeles.

-Hana! – spune prințesa zâmbind.

-Gloria – i se răspunde.

Prințesa râde cu gura până la urechi apoi arată o pasăre vorbitoare la ceasul ei de mână.

Gloria își întinde mâini goale.

Prințesa desenează o pasăre cu ciocul deschis pe un ceas de mână.

Gloria explică: „O pasăre vorbitoare într-un ceas de mână”.

Prințesa dă din cap afirmativ.

Gloria se uită la mâna dreaptă a prințesei.

„Dacă îți spun un cuvânt din română  care nu poate fi tradus pot primi și eu o pasăre vorbitoare?”

Prințesa dă din cap afirmativ.

„Dor. Dor. Dor.”

Prințesa face un salut cu cele două mâine împreunate pe care le ridică de la piept spre cer, apoi scoate dintr-un sertar un ceas cu o curea albastră pufoasă și îl pune pe mâna dreaptă a Gloriei Maria.

Gloria apasă pe pasărea vorbitoare din ceasul ei de la mână. Pasărea vorbește cu glasul ei.

-Eu sunt Gloria. Tu ești Hana? Și pe mama mea o cheamă Ana și, din când în când, o strig prin casă Hana, Hana!

Pasărea vorbitoare de pe mâna prințesei râde ca un fel de ciripit. Se oprește din râs și sughite scurt.

-Pe mine mă cheamă Ono no Komachi și sunt poetă!

-Pe mine mă cheamă Gloria Maria și sunt o visătoare! Unde e Hana?

Prințesa râde cu poftă și bucurie, apoi ia o cupă de argint și o întinde spre Gloria Maria ca pe cel mai prețios dar din lume.

-Hana e o fetiță de la noi de la castel, cu pielea ca o floare de cireș. Ea culege în fiecare dimineață petalele florilor de cireș căzute peste noapte în grădina castelului. Le pune în lapte de cocos cu miere și le lasă în congelator până la amiază. Poți gusta chiar acum din înghețata Hana!

Gloria Maria apasă pe pasărea vorbitoare ca să mulțumească pentru cel mai dulce dar înghețat din lume.

-Poți vizita toate camerele castelului până la lăsatul serii. Apoi trebuie să ne întoarcem cu toții acasă și să citim înainte de culcare Legile Universale.

Gloria se perindă dintr-o cameră în alta a castelului cu înghețată. Gustă pe săturate din Sorbetto di limone di Amalfi (lămâi de Amalfi și apă) și înghețată de iaurt grecesc cu miere și nuci.

-Ono no Komachi, înainte de a pleca să dormi poți să îmi spui ce sunt Legile Universale?

Pasărea vorbitoare din ceasul de mână al prințesei își ia o voce de profesoară de pian și intonează cu dicție și respirație între cuvinte ca într-un fel de lectură leneșă:

Planeta Puzzle este guvernată de următoarele legi universale:

1.Toți locuitorii de pe Planeta Puzzle sunt liberi! Fiecare locuitor se ghidează după principiul „ce ție nu-ți place altuia nu-i face!”. Libertatea nu este un dar sau o moștenire, ci o însușire!
2. Fiecare locuitor al Planetei Puzzle are dreptul la trei iertări pentru greșeli mici și la trei iertări pentru fapte mari. Greșelile mici pot fi: să nu îți faci curat în camera unde dormi și locuiești, să nu îți faci temele la școală sau la serviciu, să nu dai zăpada din fața casei, să nu oferi locul pe scaun unui om mai în vârstă decât tine sau în suferință. Greșelile mari pot fi: să minți, să uiți de darul primit de la cineva, să citești scrisorile electronice ale altuia, să obții ceva ce nu ți se cuvine prin forță sau vicleșug, să nu restitui cărțile împrumutate.

Gloria Maria întrerupe vocea profesoare de pian din ceasul de mână:

-Dacă nu iert, pot să fiu și eu neiertată?

Ono no Komachi ridică dintr-o sprânceană și răspunde: – Te iert că m-ai întrerupt odată! Data viitoare am să te ciupesc de nas.

Gloria Maria își duce mâna la gură și tace mâlc, așteptând să asculte celelalte Legi Universale.

3. Toți locuitorii de pe Planeta Puzzle au următoarele drepturi: să citească orice carte dorită, să închirieze gratuit o bicicletă și să călătorească oriunde vor ei pe Planeta Puzzle, să primească îngrijire pentru sănătate, să își aleagă credința și să interzică oricui să se bage în viața lor privată.
   4. Toți locuitorii de pe Planeta Puzzle au următoarele obligații: să citească toate cărțile cuprinse în programa școlară sau universitară, să își plătească taxele, impozitele și orice altfel de obligație față de cineva, să ceară, în caz de ceartă sau de orice fel de neînțelegere, ajutorul Ligii Mondiale a Poveștilor, unde sunt toate poveștile Planetei Puzzle, de la facerea planetei până astăzi.
   5. Fiecare locuitor de pe Planeta Puzzle își are povestea sa ce va fi înscrisă în Registrele Ligii Mondiale a Poveștilor. Registrele sunt împărțite după cum urmează: Povești unice, cu oameni care au făcut ceva unic în viața lor; Povești fericite, cu oameni care au trăit fericiți până la adânci bătrâneți; Povești cu final fericit, cu oameni care au trecut de obstacole grele în viață; Povești obișnuite, cu oameni obișnuiți, în situații obișnuite; Povești secrete, cu vieți și situații secrete; Povești câh, cu oameni câh, în situații câh; Povești de nespus, cu cei care au fost duși, într-o navă întunecată, pe Planeta Uitării, de unde nimeni nu s-a întors niciodată.

Locuitorii de pe Planeta Puzzle pot sufla viață peste obiectele primite de către ei în dar!  Păpușile primite de la bunici nu au nevoie de baterii pentru a se mișca nestingherite prin casă, iar tricicletele de acum 100 de ani, cu scaun pufos îmblănit, vorbesc și cântă în rime. Nu există, de altfel, locuitor de pe Planeta Puzzle să nu fi scris ori să nu fi dedicat cuiva o poezie. Poeziile devin, cele mai multe dintre ele, niște desene din care se fac puzzle-uri ce concurează anual pentru Premiul Academiei Puzzle de un milion de monede de aur puzzle.

Două mari pericole există, însă, pe Planeta Puzzle: Uitarea și Întunericul! Dacă cineva uită de cineva ori de ceva primit de la cineva i se acordă de trei ori iertare, apoi e dus la Doctorul de Uitare și, dacă acesta pune parafa că este bolnav de uitare, e trimis pe Pajiștea Celor Fără de Dor. Dacă doctorul nu scrie nimic, acel cineva e dus imediat la Judecata Uitării, unde cea mai mare pedeapsă e să fii trimis într-o navetă întunecată pe Planeta Uitării, de unde nimeni nu se întoarce niciodată! Pe Planeta Uitării, o spun chiar și cei mai cunoscuți vrăjitori și tămăduitori de spirite rele, a fost, este și va fi numai și numai Întuneric. Întunericul se hrănește cu cei care ajung pe Planeta Uitării, motiv pentru care Întunericul capătă tot mai multă putere și tot mai multă Uitare. De aceea cei de pe Planeta Puzzle nu uită să fie mereu veseli, să facă zilnic sport și să citească câte o carte pentru a-și păstra în formă trupul și spiritul ca nu cumva să uite că au primit încă de la naștere un dar, o moștenire sau o amintire!

– Ono no Komachi, acum că ai terminat de spus totul și nu te mai întrerup poți să îmi spui dacă e grav că nu îmi mai găsesc piesele pierdute într-un vis?

Prințesa ridică din a doua sprânceană: – Gloria Maria, nu tu ai pierdut piesele, ci visul te tot caută pe tine!

Din acvariul vechi dar nou, Capcana lui Venus mestecă o petală de floare de cireș pe care e desenat un castel minuscul! Ono no Komachi e pe nicăieri!

 

MIRSINA

De pe balcon, Gloria Maria merge în dormitor. Își amintește de disputa avută cu mama ei („patul trebuie așezat feng shui, iar dormitorul trebuie să fie doar un dormitor, cu pat și dulap!”, „feng shui, mamă, nu e doar ceva mecanic, ci un fel de a așeza lucrurile interior!”) și de încăpățânarea de a avea lângă pat o bibliotecă din carton reciclat cu sertare ca niște piese de puzzle, din hârtie presată, întărită cu fibră de bumbac sau de cânepă, pentru a susține greutatea cărților.​ E o bibliotecă din care descoperi, în culori extrase din urzică, mătase de porumb și flori de lavandă, o inimă din patru flori curcubeu. Fiecare sertar-modul al bibliotecii poate să se miște ușor. Sunt ca niște ferestre vii înflorate din care poți să iei cărți, caiete de desenat și de scris.

Din fereastra vie a bibliotecii strălucește o copertă aurie pe care scrie „Mirsina”.

Gloria Maria răsfoiește, a câta oară?, cartea în care tot apare desenată o fetiță cu ochii ceacâri, verzi și albaștri, cu mâinile mânjite de ciocolată și frișcă, purtând o rochie mereu schimbătoare.

-Mirsina, ieși din carte! Uimește-mă din nou și spune-mi ce distracție avem azi?

Mirsina se desprinde din coperta aurie, cu ochii ei verzi și albaștri, și răspunde în portugheză:

-Gloria Maria, distracția de astăzi e o călătorie. Nu orice carte te duce într-o altă lume, dar aceasta te va duce pe Planeta Puzzle.

-Planeta Puzzle?, întreabă Gloria Maria cu ochii plini de uimire. De unde știi tu de Planeta Puzzle care este la mine în cap de atâta vreme?

-Știu pentru că Planeta Puzzle nu e doar în capul tău, Gloria Maria, ci și în fiecare carte pe care o deschizi, în fiecare sertar al bibliotecii tale, în fiecare inimă cu patru flori curcubeu.

-Mirsina, ești mereu în căutarea unei alte limbi pe care o vorbești. Ieri ai vorbit în idiș, azi în portugheză. Înseamnă că fiecare poveste are o limbă doar a ei?, întreabă curioasă Gloria Maria.

-Nu toate poveștile au un final, Gloria Maria, unele au doar o altă limbă, un alt început și mereu alte încăperi! Pregătește-te să călătorim spre Planeta Puzzle! Iar la drum trebuie să te însoțești cu cineva pe care ori să îl cunoști foarte bine ori să îl cercetezi dacă e bun să îți fie alături. Aștept să îți faci lecția despre mine și apoi vom putea călători!

Mirsina face o reverență și se întoarce pe coperta aurită din biblioteca-inimă.

Gloria Maria merge pe balcon. Deschide caietul și scrie cu tuș de lavandă.

„Cine îmi poate spune foarte clar ce și cum se întâmplă?

Mirsina e o carte care își transformă coperta și ilustrațiile după felul în care ești.

Dacă ești trist, Mirsina îți dă apă vie și un final fericit!

Dacă nu știi cine ești, Mirsina te ia de mână și îți arată ce fel de animal ești în oglinzile fără ramă.

Acum, Mirsina e fata cea mică a unui rege bătrân și bolnav. Un duh din lumea de sus vine să îl provoace pe regele bătrân și bolnav. Regele e pus să dezlege înțelesul unui cuvânt adus de duh tocmai din lumea sa de sus. Duhul se schimbă dintr-un fum vorbitor într-un dragon din oceane. Spre uimirea tuturor, rostește cuvântul pentru dezlegare: Mirsani, Mir-sa-ni – fiecare silabă cu înțelesul ei. Bătrânul rege bolnav încearcă, în fel și chip, să dea de înțelesul celor trei silabe – Mir-sa-ni. Văzându-l din ce în ce mai îngândurat pe regele și pe tatăl ei, Mirsina îi spune să meargă la dragonul din oceane cu următoarea incantație: „Nani, nani, nani / Mirsina e o Mirsani”. „Și nu uita să adaugi că Mirsina o așteaptă pe Mirsani ca pe un suflet geamăn din adâncul lumii de jos!”.

Cum spune incantația „Nani, nani, nani / Mirsina e o Mirsani” , dragonul din oceane dispare ca prin minune.

Acum, alt acum, Mirsina apare unde îmi e lumea mai dragă: la cofetărie, cu gura roșie și albă după o savarină, în pauza mare, cu mâinile maronii și sarafanele pline de biscuiții-sandvici cu cremă Eugenia, la piscină, cu un plasture rotund și mare pe ochiul drept pe care era desenată o inimioară roșie.

„Mirsina nu e doar o carte, ci o călătorie!”, crede Gloria Maria. „O călătorie-puzzle, un labirint al memoriei și al visului!”.

Leoaica aurie de pe tricoul cu două fețe își ridică ochii albaștri și spune enigmatic: „Unele povești nu se găsesc în biblioteci, nici pe alte planete, ci doar în pieptul tău, acolo unde auzi fiecare silabă și fiecare literă.”