Nu demult, ideea în sine doar ne gâdila imaginația. Apoi a trecut cu nonșalanță granițele SF-ului. Nu mai este un produs oniric, o viziune dincolo de camerele de filmat. Din imaginarul cinematografic clasic și contemporan, s-a infiltrat prin lentile, s-a instalat comod printre tehnicieni și producători, înlocuind actori și – cine știe? – poate chiar regizori. Într-o clipită imperceptibilă, cineaștii și cinefilii deopotrivă s-au trezit proiectați într-o realitate discret distorsionată. Este ajunul Hollywood-ului 2.0. 

Inteligența artificială – tehnologia care rescrie regulile unor întregi industrii – demonstrează pe zi ce trece că în „Fabrica de vise”, traseul de la vis la realitate funcționează deja în ambele sensuri. Iar fenomenul abia a început cu adevărat.

Dar când și de unde a pornit, mai exact? 

Punctul zero este discutabil, având în vedere că tehnologia a fost utilizată gradual în VFX (efectele vizuale digitale), dar un moment de cotitură ar fi prima parte a trilogiei Stăpânul Inelelor: Frăția Inelului (2001). A fost un test suprem pentru un software dezvoltat de către compania cofondată de Peter Jackson, Weta Digital. Programul MASSIVE (Multiple Agent Simulation System in Virtual Environment) trebuia să demonstreze că poate gestiona mii de personaje digitale care se luptă individual, fără ca mișcările lor să se repete vizibil. Algoritmii și-au făcut treaba admirabil. Dar tehnologia încă tot nu era 100% A.I. Nu în sensul actual, bazat pe Deep Learning și modele generative. 

Un salt mic s-a produs în 2016 cu scurtmetrajul Sunspring, primul film cu un scenariu scris integral de o inteligență artificială. Declarat și asumat, cel puțin. De prin 2020, internetul și scena culturală s-au umplut de experimente – unele bizare, altele surprinzător de fertile – inclusiv în zona instalațiilor și a proiecțiilor hibride, prezente și local, în cadrul kinema ikon sau MAFA (Media Art Festival Arad). De aici, pasul a fost inevitabil către The Frost (2023) – primul scurtmetraj produs integral cu A.I., sau tentativa de a crea o actriță virtuală, Tilly Norwood. Reacțiile în cazul „actriței” nu au fost chiar favorabile, distribuția ei fiind limitată, prin urmare, la videoclipul promoțional AI Commissioner (2025). În orice caz, semnalul fusese dat: un avatar digital bătea deja la porțile studiourilor. Dar să facem, totuși, un pas înapoi.

Bătrânul VFX și tânărul Deepfake

O împiedicare clasică în pragul acestei noi tehnologii în industria cinematografică a fost marcată epocal de stângaci de Irlandezul (The Irishman, 2019) lui Scorsese. A fost un proces urât de întinerire digitală, prin care întregul film a îmbătrânit urât, încă de la lansare. Nici aici nu a fost încă vorba de A.I., din păcate pentru Scorsese. Nici nu avea însă cum, tehnologia nu era atât de avansată la acea vreme. S-a lucrat, deci, cu metode „de chinez bătrân”: fețele actorilor Robert de Niro, Al Pacino și Joe Pesci au fost manipulate digital prin suprapunerea unor „măști” 3D, netezind ridurile cadru cu cadru. Rezultatul nu a lăsat mască pe nimeni, iar ironia a venit ca un duș rece din online: un vlogger YouTube a demonstrat că „magia” în valoare de cca. 175 milioane de dolari ar fi ieșit infinit mai profesionist cu ajutorul unui program Deepfake disponibil gratuit.

Tehnologia „de-aging” din The Irishman n-a fost realizată de o firmă obscură, ci de ditamai Industrial Light & Magic (ILM), compania VFX creată de Lucas, vândută la pachet cu Star Wars companiei Disney. Anul următor, ILM a repetat greșeala, în încercarea de a-l readuce pe ecran pe tânărul Luke Skywalker, în episodul final al sezonului 2 din The Mandalorian. Partea interesantă însă abia aici a urmat: după ce un alt YouTuber, pe nume Shamook, a demonstrat că poate crea un Luke Skywalker mult mai realist, lucrând pe un laptop de acasă, folosind tot un software Deepfake gratuit, ILM l-a angajat pe Shamook și a schimbat radical strategia pentru The Book of Boba Fett, un alt serial al francizei în care apare Luke Skywalker cel tânăr. De data aceasta, nu s-a mai apelat la întinerirea digitală a lui Mark Hamill prin metode CGI clasice, ci la Deepfake: o reconstrucție automatizată a chipului, grefată peste trăsăturile unui alt actor, mai tânăr.

În timp ce marile studiouri abia au început să se joace cu aceste metode intermediare, A.I. s-a dezvoltat cu o viteză amețitoare și s-a strecurat silențios inclusiv în producția cinematografică. 

Totul s-a întâmplat (aproape) peste tot și dintr-odată… 

În Everything Everywhere All at Once (2022), câștigătorul Oscar pentru Cel mai bun film, s-a folosit A.I. pentru o mână de efecte vizuale, precum salturile multiversale și secvența finală, cea cu pietrele vorbitoare. Cu o echipă VFX de numai șapte oameni și costuri de postproducție semnificativ reduse, a fost utilizat programul Runway – unul dintre primele instrumente generative accesibile.

În același an, Top Gun: Maverick a integrat A.I. într-un mod diferit: vocea lui Val Kilmer, afectată de boală, a fost reconstruită digital, oferind fanilor nostalgici un moment profund emoționant. Însă dincolo de ecran, tensiunile creșteau. Industria filmului a fost mai puțin sensibilizată de noile posibilități tehnologice, iar după șocul lockdown-ului Covid, timp în care streaming-ul a acaparat piața cu o forță comodă de neoprit, greva scenariștilor a blocat din nou producția, în 2023. Problema principală a fost remunerația în chestiunea cusută cu ață albă a streaming-ului, dar a fost o luptă vocală implicit împotriva imixtiunii A.I. în aceste afaceri ale creativității. În cele din urmă, spiritele s-au calmat, iar scenariștii au obținut niscaiva garanții că totul va fi bine. 

Dar implicarea A.I. în procesele cinematografice a fost trecută cu vederea, cumva. În 2024, The Brutalist a inclus rafinarea prin inteligență artificială a accentelor maghiare ale actorilor Adrien Brody și Felicity Jones, iar musicalul Emilia Pérez a fost augmentat prin algoritmi pentru modularea vocală. 

Deși controversele legate de implicarea inteligenței artificiale în filme s-au încins, tot în 2024, compania Runway (cea care a simplificat prin A.I. procesele VFX în Everything Everywhere All at Once) a semnat, complet transparent, un contract multianual cu Lionsgate, semn cât se poate de clar că instrumentele generative au drum cu prioritate în circuitul marilor studiouri, ignorând zgomotul de fond al opiniei publice sau avertismentele venite din interiorul industriei. Afacerea rămâne afacere la Hollywood, direcția evidentă și iminentă fiind susținută deschis de figuri influente precum David Ellison – fiul cofondatorului Oracle și noul CEO Paramount Skydance (în curând, oficial și Warner Bros.), un promotor vocal al revoluției A.I. în cinematografie și streaming. În același timp, The Walt Disney Company tocmai a pierdut un contract major cu OpenAI, în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, după ce Sam Altman a decis oprirea bruscă a dezvoltării modelului text-to-video Sora, din rațiuni rămase neclare. Dar Disney va găsi o soluție alternativă, cu siguranță.

În fața acestor evoluții profesionale care par din toate fronturile inevitabile, asistăm la o schimbare de paradigmă oficializată chiar de Academia Americană de Film, care, începând cu ediția din 2026, acceptă inteligența artificială generativă în producțiile nominalizate, cât timp „viziunea umană” rămâne la cârmă.

Mai adânc decât un mormânt: cazul Kilmer

După Top Gun: Maverick, Val Kilmer a fost distribuit în westernul As Deep as the Grave, însă din cauza întârzierilor de producție și, nu în ultimul rând, a sănătății precare a actorului, nu a apucat să filmeze niciun cadru. A murit în 2025, dar în trailerul filmului apărut recent, pe 16 aprilie 2026, pare mai „viu” ca niciodată. 

Spre deosebire de alți actori readuși la „viață” în trecut prin CGI (de la Brandon Lee în The Crow – 1994, până la Paul Walker în Furious 7 – 2015 și Peter Cushing în Rogue One: A Star Wars Story – 2016), Val Kilmer intră în istoria cinematografiei drept primul actor celebru „reconstruit” integral, post-mortem, prin inteligență artificială generativă.

Este acesta „începutul unei prietenii frumoase” între A.I. și industria filmului? O poartă larg deschisă spre „Fabrica de vise” 2.0? Sau este mormântul – mai adânc decât un Deepfake – al cinematografiei și al creativității umane?