Éric Brouet

Éric Brouet (n. 1961) își începe viața literară la 10 ani, improvizând în recreație povești pentru „cei mari” îmbrăcat la patru ace. După un bacalaureat haotic, ajunge la Paris spre a deveni om de cărți: în calitate de poștaș, le distribuie dimineața. După-amiaza, încearcă sã revoluționeze romanul contemporan. După o diplomă de licență în cinematografie, deviază înspre publicitate și apoi înspre relații publice. Aflat la conducerea propriei companii de la sfârșitul anilor ’90, găsește din nou timp să scrie teatru începând din 2008, înlănțuind manuscrise cu publicații. Publicã trei romane: Un possible amour (Bozon2X Liège – Belgia, 2022); Ernest (n’)est (pas) mort (Il est midi, Aude, 2024); Fin(s) (Métropolis, Geneva, 2025) și trei volume de poezie: Persistances (Cap de l’étang, Hérault, 2022); Prise de position (Il est midi, Aude, 2024); Des feux qui prétendent éclairer la nuit (Pétra, Paris, 2025). Le prezintă pe toate sub forma lecturilor teatralizate. Propune, totodată, „poeme la comandă” în cadrul performance-urilor poetice.

Focuri care pretind să lumineze noaptea

Nu murim dacă ne mușcă moartea

Mi-am mușcat limba.
Întotdeauna putem mușca o limbă care nu este a noastră,
A cuiva care o scoate la noi.
Pentru asta trebuie să fii viu
Și împins de-un pic de curaj.
Corpul propriu se poate considera cel
Delimitat prin zona care poate fi mușcată de noi înșine
și de cea care nu poate fi mușcată decât de altcineva.
De mușcatul
De nemușcatul

Mi-am mușcat limba.
Este mai ușor să-ți muști limba
Decât degetul mare de la picior.
Este mai ușor să-ți muști degetul mare de la picior
Decât să-ți muști urechea.
Tocmai de aceea îmi caut o iubită,
Ca să am o ureche de care să o mușc.
Să-i muști ambele urechi în același timp
Nu este posibil.
Ar fi nevoie de două iubite
Strânse una de alta cu mare dragoste
Ureche pe ureche
Pentru a putea mușca două urechi în același timp.
Și una i-ar spune celeilalte și cealaltă celei dintâi:
„Poate că nu sunt îndrăgostită, dar sunt mușcată.”

On est pas sur d’être mort en cas de morsure

Je me suis mordu la langue.
On peut toujours mordre une langue qui n’est pas la sienne
A quelqu’un qui vous la tire
Pour cela il faut être vif
Et pourvu d’un peu de courage.
On peut considérer son corps
Délimité par la zone qui peut être mordu par soi
Et la zone qui ne peut être mordue que par quelqu’un d’autre.
Le mordable.
Le non mordable.

Je me suis mordu la langue.
Il est plus facile de se mordre la langue
Que le gros orteil.
Il est plus facile de se mordre le gros orteil
Que de se mordre l’oreille.
C’est surement pour cela que l’on cherche une amoureuse
Pour avoir une oreille à mordre.
Mordre ses deux oreilles en même temps
Ce n’est pas possible.
Il faudrait deux amoureuses
Serrées amoureusement l’une contre l’autre
Oreille contre oreille
Pour pouvoir mordre deux oreilles en même temps.
Et l’une dirait à l’autre et l’autre à l’une :
« Je ne suis peut être pas amoureuse, mais je suis mordue. »

(H)eroina în lipsă

Mi-e dor de (h)eroina mea
Nu curge puternic în venele mele
Se târăște.
Pentru a alunga lipsa
Scriu
Poeme foarte mici
La fel de mici pe cât este de mare lipsa.

Merg singur pe cărările
Pe care mergeam
Unde vorbeam neîncetat despre toate.
Și mai ales pe cărările
Pe care voiam
Să le uităm
Să o luăm de la capăt
Să le conturăm.

Mon héroïne me manque

Mon héroïne me manque
Ca ne coule pas fort dans mes veines
Ça se traîne.
Pour conjurer le manque
J’écris.
Des poèmes tout petits.
Aussi petits que grand est le manque.

Je marche seul sur les chemins
Ceux où allions
Où nous parlions sans cesse de tout.
Et surtout des chemins
Que l’on voulait

Oublier
Recommencer
Tracer.

Careu de cer

Cum am decupat un frumos careu de cer.
Ca să-ți fac o pătură.
Să te întinzi pe ea.
Ca să privești cerul de vară întinsă
cu o mare gaură pătrată înăuntru
care nu-ți mai permite să vezi stelele.
Cum stelele erau pe pătură,
Cum ele și cu tine erați în sfârșit pe pământ.
Întinse împreună sub cerul de vară acum imperfect.
Tu și ele întinse pe un careu de pământ aproape perfect.

Pentru Myriam

Carré de ciel

Comme j’ai découpé un beau carré de ciel.
Pour te faire une couverture.
Pour t’allonger dessus.
Pour que bien allongée tu regardes le ciel d’été
avec un grand trou carré dedans
qui ne laisse plus voir les étoiles.
Comme les étoiles étaient sur la couverture,
Comme elles et toi étaient enfin sur la terre.
Allongées ensemble sous le ciel d’été maintenant imparfait.
Toi et elles allongées sur un carré de terre presque parfait.

Pour Myriam

Într-o bruscă precipitare

Întâlnirea acestui spermatozoid, care sigur a fost creat de tatăl meu
Și a acestui ovul, care sigur a fost creat de mama mea
Dar care, cu și mai multă certitudine, a fost creat de lungul și neopritul lanț uman.

Ovulul primește spermatozoidul
Spermatozoidul pătrunde în ovul

Din această imposibilitate în fața unor
Miliarde de alte posibilități

Din această posibilitate în fața altor
Miliarde de imposibilități.

Din această întâlnire
S-a născut chimia mea
care se așează – nimic altceva decât chimia mea – care se așează
Se creează acest precipitat
acest precipițiu
această pre-citare
Această precipitare
Care nu este
Nici voi
Nici eu
Însă. Ușa la care bate voința.

Dans un soudain précipité

La rencontre de ce spermatozoïde, qui certainement a été fabriqué par mon père
Et de cet œuf, qui certainement a été fabriqué par ma mère
Mais qui plus certainement encore a été fabriqué par la longue et incessante chaine
humaine.

L’œuf accueille le spermatozoïde
Le spermatozoïde pénètre dans l’œuf

De cette impossibilité face à des
Milliards d’autres possibilités

De cette possibilité face à
Des milliards d’impossibilités.

De cette rencontre
Est née ma chimie

qui se met en place – rien d’autre que ma chimie- qui se met en place
Se crée ce précipité
ce précipice
ce pré-cité
Cette précipitation

Qui n’est

Pas vous
Pas moi

Mais. La porte à laquelle frappe la volonté.

Poemele fac parte din volumul Focuri care pretind să lumineze noaptea
(Des feux qui prétendent éclairer la nuit, Éds. Pétra, Paris, 2025)

Traducere de Noemina Câmpean

Articole din aceeași categorie