De profesie freelance copywriter, Nicoleta-Cătălina Gal este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și masterandă a programului de Sociologie din cadrul aceleiași universități. Deși scrie din anul 1998, a debutat anul trecut cu un roman. Iată cum își prezintă ea însăși prima carte.¹Nicoleta-Cătălina Gal, „Zgârcă”, Editura Datagroup, Timișoara, 2025. „Pe final de an, când părea că nu mai vine, dar, ca o sarcină cuminte în tine, până la ziua sorocului, a venit…”. Titlul trebuie înțeles în dublu sens: de zgârcit, referitor la bani, dar și de alegeri, cum ar fi filtrarea unor cercuri de prieteni, renunțarea la vicii, cât și de economii de timp și spațiu pentru reflecție și cunoaștere de sine.  

Cartea se constituie într-un veritabil manual de independență financiară pe care l-au studiat Victor și Olimpia Silvestru, personajele principale. L-au studiat și l-au pus în practică. Așa au ieșit din „Groapa” crizei economice și din „Aroganțele” bogăției subite. Prin muncă, investiții, credite cu ipotecă. Au trăit precum „călugării din Meteora”, fără ieșiri, fără vacanțe, fără mașină, cu liste de cheltuieli necesare. În goană după oferte și reduceri. Merg la cinema doar marți, că e bilet redus, o dată pe lună, și la pizza la oferta de 1+1. Învață pe ce să dea banii și să nu fie tentați să-i risipească. În fine, cartea este despre bani și sărăcie, despre constrângerile crizelor financiare, despre oameni care încearcă să-și îndeplinească visele, despre omenie, înțelegere și puncte de vedere divergente. Despre economii, temă atât de actuală în perioada apariției unor trenduri ca „spend less” și „no spend challenge”. Despre percepția socială, alegeri și asumare într-o lume în perpetuă schimbare, despre succes.

Ajunși la independență financiară la o vârstă tânără, în jur de 30 de ani, protagoniștii anunță familia și prietenii că se mută din țară. Reacțiile acestora sunt diferite și de urmărit. Unii îi invidiază, alții vor să profite de prețurile favorabile pe mașina de vânzare sau pe apartament. Părinții se simt abandonați, sora lui Victor, medic în Elveția, îi cere un ajutor în bani pe care îi pierde în trei zile, câteva sute de mii de euro. Ceea ce îi salvează pe cei doi în aceste zile complexe în care înfruntă solicitări este înțelegerea și dragostea dintre ei care rămâne proaspătă și intensă ca la începuturi. Își fac declarații sincere de amor: „Îți spun că te iubesc la fel de mult ca în prima zi când ne-am cunoscut, partenere”. (p. 142) Și scrisori de dragoste (p. 233-234). De asemenea, modestia și obiceiurile bune care unora poate că le-ar părea ciudate. De pildă, continuă să strângă sticle pentru cei 50 de bani, ca întotdeauna. 

Povestea este scrisă cu umor, pe alocuri cu ironie, cu dezamăgire și cu satiră. Naratoarea spune istoria mai multor personaje secundare și episodice reușite, fără să pună etichete. Prieteni (ViPeRe – Victor, Paul, Radu; Radu și Delia; Simona și Paul; Iulian; Cornel), vecini de bloc, părinți și buna Eliza care lasă copiilor casa și cere bani în contul acesteia, încă de pe acum. Tipuri umane diferite care se rețin și dovedesc spiritul de observație al naratoarei și măiestrie portretistică deosebită. Ca tehnică narativă, se remarcă alternanța întâmplărilor în ordine cronologică, pe durata unei săptămâni, cu secvențe retrospective din viața protagoniștilor, cu liste de cheltuieli, de bani, decizii de economii, listă de oameni și întâlniri. De asemenea, o sumedenie de „lecții” sub forma unor maxime/ sentințe/ cugetări mai mult sau mai puțin cunoscute: „Cu planurile nu te lauzi decât retroactiv”; „Dacă nu știi cât te costă viața, nu știi cât ți-e necesar”; „Refuză să faci ce fac alții, dacă nu e în interesul tău” etc. 

Sper ca romanul să aibă destinul pe care și-l dorește autoarea însăși: să vorbească la timp, să aibă cititori, să fie acceptat și înțeles. Până atunci, ademenesc eu cititorii cu incipitul cărții care stârnește curiozitate și dorința lecturii: „Victor are 1.052.007,35 euro în cont, câteva investiții în acțiuni și apartamente, și azi ține… post.” (p. 7)