Ramona Băluțescu

*

Din lut de Cassandră
Eu te vestesc
Că vin lucruri mari, ce te vor face să te re-zămislești.
Tu spui că-n cuvintele mele
Sălășluiește moarte,
Eu spun că timpii ce vin
Sînt plini de-nțelesuri
Înspre mai bună partea ta,
Care te doare
De parcă v-ați dușmăni pe un fir de zestre
De capre și sicomori.

Piticul din Twin Peaks

Am să-mi ascut, pe piatra ta de mormînt,
Și cruce și secure,
Strigoi
Din viață cum ești, poate te-o bate gînd
Să te întorci,
Să bîntui și-atunci, să poți turna
Și-n jos, să scapi de caznă,
Spurcat cum ești, nerenunțînd,
Ros de invidii, bun doar de gură,
Purtînd toiag în haita de capre, ce te ling
Ca pe o sare-amară, ca plată pentru urcare,
Pentru impostură.   

Negoț cu cînt

Și îmi prefac
Colțul meu de negură
În blestem
Șoptit.
Apucă-mă de mînă
Pînă încă nu mă alungă
Ninsorile ce stau pe vine
În trupul meu.
Promit că o să mă-nvăț
Cu singurătatea
Pînă unde să mă alint,
Acum, însă, lasă-mă încă o vreme
S-adorm nesupusă la scăzămînt,
Fiind încă o vreme ființa pereche,
Aromată.

Cît încă erau castani

Vine un timp
În care n-o să-ți mai apar
Ca nimic,
În vis.
Privește-mă.
O să ai doar amintirea
De față în palme arse.
Îmi iau, răsucită pe braț,
Pînă și dîra de pas, în iarbă,
Cînd plec spre ultimul tren,
Și mi-o încolăcesc,
Pisica cu trei picioare,
Pe banca de fier de lîngă tren,
Numărînd, pe castani,
Dacă o altă stare de inimă mai stă să se ivească,
Muțindu-mă, ca o viespe, în luna altcuiva,
Din somn.

Articole din aceeași categorie