Ana-Maria Chiorescu
Mă numesc Ana-Maria Chiorescu, am 19 ani, sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Sunt o fire expresivă și creativă. Văd viața ca pe o planșă mare albă pe care îmi pot așterne toate culorile sufletului meu. Consider scrisul ca pe o prelungire a personalității mele, un râu de stări care curge natural din mine. Îmi place să trăiesc intens, vibrant și să surprind cât mai sincer tot ceea ce simt.
distanțare
ecrane de smartphone supraîncălzite
chipuri roase fără margini
distanța dintre noi: doar un punct pe axă.
inima de jeleu neinteligibil
mintea: o aftă explozivă.
**ți-aș spune să mă uiți
dar astăzi e prea curând
și nu ai reține.
delir
de benzen hidroelectric și staniol pietrificat
suspendat între azi și mâine
flama
decantez apropierea cărnii proaspăt scoase din cuptor
de broșa de aur din anii 60
viața mea un chilipir de la second-hand
din părul sinergetic cresc flăcări ale discordiei
și flori de cireș japonez.
sunt un muzeu ticsit de fețele altora
de fluturi și lilieci și gâze multicolore
care nu și-au luat niciodată zborul
programul interzis de la unșpe noaptea.
cold blood 2.0
ironii ivorii în miez de zi
nervuri de cranii
friguri albastre tutelare
cuțite înfipte în toracele sterp
eminamente plauzibil
o înscenare planificată
zi după zi
totul te atinge.
strada fără nume
o marmură violet de ceață
o masă de murmure între noi
venele de pe brațe au acum culoarea asfaltului
când se stinge lumânarea
nu se știe cine e martirul și cine e păgânul
în acest joc-caleidoscop alambicat.
trotuarul e de gelatină calcaroasă
inima un chec marmorat atent
corpus lentus cu dospire lungă
privat de căldura unui circuit electric închis.
tramvaiul de la periferie geme
sub luminișuri incandescente
aș vrea să spun că totul s-a terminat…
dar știu că e abia începutul.
if you look through my hair you’ll see everything.
I’m thinking what you’re thinkin
trec pe strada ta și văd liliecii înfloriți
parfumul violaceu ultramagnetic
la umbra teilor obosiți
refacerea sărutului lui Klimt
electropulsații de Brahms
frunze rombice de macao în părul împletit
cozi interminabile la sălile de jocuri de noroc și bancomate
biserici catolice și bicicliști de vârsta a doua
trec pe strada ta după mult timp, singură
urmărind mișcările evazive ale perdelelor
și florile cu picățele
incapabilă să te țin de mână
insuficientă când îți stingi sictirit
țigara scrumată cu piciorul
I’m thinking what you’re thinking
trebuia să fi venit din altă lume
să ne fi găsit.
idilic
fumigene gri
albatroși albaștri strigându-ne pe nume
o rândunică se adapă din izvorul de smarald
mănâncă cireșe încă necoapte,
e luna mai.
unghii roșii-magmă
roase până la disperare
iriși de cristal și piruete sferice
pivotează mintea
pendulează între a exista și a trăi.
ceață rimelată cu miros de mosc
gene de azot
umbre de metal
ne acoperă cu totul
